Europa Azi

Dacian Cioloş, în plenul Parlamentului European: UE trebuie să devină o putere geopolitică. Trebuie să fim uniţi când ne confruntăm cu China, Turcia sau Rusia

post-img

Dacian Ciolos, preşedintele grupului Renew Europe din Parlamentului European, a cerut miercuri Uniunii Europene să-şi intensifice rolul şi să devină o putere geopolitică, economică şi democratică care acţionează în loc să reacţioneze.

El a vorbit miercuri în plenul Parlamentului European în cadrul unei dezbateri cu preşedintele Consiliului European Charles Michel şi cu Comisia Europeană în urma summitului european din 1-2 octombrie şi în pregătirea Consiliului European din 15-16 octombrie.

“Avem nevoie urgentă de o viziune strategică comună pentru a acţiona, mai degrabă decât a reacţiona, şi pentru a o face rapid atunci când este necesar. Cum ne putem defini pe noi înşine ca un adevărat jucător geopolitic dacă avem nevoie de două luni pentru a sancţiona regimul Lukaşenko, iar Lukaşenko însuşi nici măcar nu intră pe această listă? Mai mult, atunci când ne confruntăm cu China, Turcia sau Rusia, trebuie să dăm dovadă de unitate, fermitate şi claritate în răspunsurile noastre. Trecerea la votul majorităţii calificate în politica externă şi instituirea unui regim de sancţiuni legate de drepturile omului este singurul mod în care acest lucru va fi posibil”, a spus Cioloş, citat într-un comunicat Renew Europe remis CaleaEuropeană.ro.

Referindu-se la discuţiile privind redresarea Uniunii Europene, el a avertizat, de asemenea, că o injecţie financiară nu este un glonţ magic, ci trebuie să meargă mână în mână cu valori şi solidaritate comune pentru ca aceasta să fie cu adevărat eficientă.

“Într-un moment în care trebuie să ne unim şi să acţionăm ca răspuns la criza sănătăţii, economice şi climatice, unele dintre statele noastre membre profită de situaţie pentru a alimenta naţionalismul şi a ne împiedica eforturile de a lua măsuri. Nu ar trebui să ne facem iluzii: fără o injecţie de valori democratice, injecţia de lichiditate financiară nu va fi eficientă. Uniunea trebuie să fie o forţă pregătită şi capabilă să protejeze sănătatea, ocuparea forţei de muncă şi drepturile tuturor cetăţenilor europeni şi aceasta trebuie să se bazeze pe valori solide, pe libertate, democraţie şi statul de drept”.

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene s-au întrunit joi şi vineri la Bruxelles, pentru a doua oară în persoană de la debutul pandemiei, pentru a discuta consolidarea pieţei unice, politica industrială şi evoluţii în domeniul digital, precum şi teme de politică externă, respectiv situaţia din estul Mării Mediterane, relaţiile cu China, Belarus, tentativa de asasinare a lui Alexei Navalnîi şi evoluţiile din Nagorno-Karabah, precum şi stadiul negocierilor UE – Regatul Unit asupra relaţiilor viitoare.

În privinţa relaţiilor externe, cei 27 de şefi de stat sau de guvern din Uniunea Europeană au decis joi noaptea, la Bruxelles, să dea undă verde unor sancţiuni împotriva autorităţilor din Belarus, însă nu şi împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, după ce au ajuns şi la un acord privind un mesaj de fermitate însoţit de ameninţarea cu sancţiuni adresat Turciei, într-o nouă strategie duală la adresa Ankarei. La acelaşi capitol, Consiliul European a susţinut propunerea înaintată de România, Lituania şi Polonia săptămâna trecută, printr-o declaraţie comună a preşedinţilor celor trei state, şi a solicitat Comisiei Europene să pregătească un plan cuprinzător de sprijin economic pentru Belarusul democratic. De asemenea, în cazul otrăvirii opozantului rus Aleksei Navalnîi, Consiliul European solicită autorităţilor din Federaţia Rusă să coopereze pe deplin cu Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) pentru a asigura o anchetă internaţională imparţială şi pentru a-i aduc.