Europa Azi

Consiliul European condamnă cu fermitate instrumentalizarea migranţilor de către regimul belarus: UE va continua să contracareze atacul hibrid

post-img

Uniunea Europeană va continua să contracareze atacul hibrid lansat de Belarus printr-un răspuns hotărât, abordând toate dimensiunile crizei în conformitate cu dreptul UE şi cu obligaţiile internaţionale, inclusiv drepturile fundamentale, se arată în concluziile Consiliului European din 16 decembrie 2021, relatează CaleaEuropeană.ro.

Potrivit sursei citate, Consiliul European condamnă cu fermitate instrumentalizarea migranţilor şi a refugiaţilor de către regimul belarus şi criza umanitară pe care aceasta a creat-o şi subliniază în special importanţa următoarelor aspecte:

  • protejarea eficace a frontierelor externe ale UE, inclusiv prin consolidarea cadrului juridic al UE. În acest sens, solicită Consiliului să examineze propunerea Comisiei privind măsuri de urgenţă provizorii;
  • combaterea introducerii ilegale şi a traficului de persoane;
  • punerea în aplicare cu promptitudine a unor măsuri restrictive, în urma adoptării celui de al cincilea pachet de sancţiuni, şi pregătirea pentru adoptarea de măsuri suplimentare, după caz;
  • asigurarea accesului neîngrădit în Belarus al organizaţiilor internaţionale şi intensificarea sprijinului umanitar;
  • sprijinirea returnării migranţilor din Belarus.

Mai mult, Consiliul European îşi reiterează solicitarea de eliberare imediată şi necondiţionată a tuturor deţinuţilor politici, precum şi de încetare a represiunii la adresa societăţii civile şi a mass-mediei independente. De asemenea, reiterează dreptul democratic al poporului belarus de a-şi alege preşedintele prin alegeri noi, libere şi corecte.  

Mii de migranţi, majoritatea din Orientul Mijlociu, au fost blocaţi de zile întregi într-o pădure de la frontiera cu Polonia, pe o vreme tot mai rece, sperând să ajungă în Europa de Vest. Uniunea Europeană, prin vocea Înaltului Reprezentat al UE, Josep Borrell, a criticat situaţia actuală şi a cerut Minskului să nu mai folosească ”oamenii pe post de arme”, iar Consiliul Uniunii Europene şi-a modificat regimul de sancţiuni pentru a putea răspunde crizei de refugiaţi generată de regimul Belarus. 

În acest sens, Comisia Europeană a anunţat în urmă cu două săptămâni o finanţare umanitară de 700.000 de euro pentru a livra alimente, pături, truse de igienă şi de prim ajutor migranţilor blocaţi la frontiera dintre Belarus şi Polonia.

Mulţimi de migranţi s-au adunat şi la graniţele cu Lituania şi Letonia, în căutarea unei căi de intrare pe teritoriul Uniunii Europene. Acesta este motivul pentru care ţările baltice au reacţionat printr-o poziţie comună, trăgând un semnal de alară cu privire la escaladarea deliberată a atacului hibrid al regimului de la Minsk, ce ar putea duce la ”provocări şi incidente serioase, care ar putea să se extindă şi în sfera militară.”