Comisia Europeană a emis o obligaţiune inaugurală cu impact social în valoare de 17 miliarde EUR în cadrul Instrumentului SURE al UE pentru a contribui la protejarea locurilor de muncă şi la menţinerea nivelului de ocupare a forţei de muncă.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Pentru prima dată în istorie, Comisia emite obligaţiuni cu impact social pe piaţă, pentru a atrage fonduri care vor contribui la menţinerea lucrătorilor încadraţi în muncă. Acest demers fără precedent este pe măsura perioadei ieşite din comun pe care o trăim. Nu precupeţim niciun efort pentru a proteja mijloacele de subzistenţă în Europa. Mă bucur că ţările grav afectate de criză vor primi rapid sprijin în cadrul Instrumentului SURE.”
Comisarul european Johannes Hahn, responsabil cu bugetul şi administraţia, a declarat: „Graţie acestei operaţiuni, Comisia Europeană a făcut un prim pas în direcţia asumării unui rol de lider pe pieţele mondiale de pasive. Interesul puternic al investitorilor şi condiţiile favorabile de care s-a bucurat emisiunea de obligaţiuni sunt încă o dovadă a interesului deosebit pentru obligaţiunile UE. Caracterul social al emisiunii de obligaţiuni a contribuit la atragerea investitorilor care doresc să ajute statele membre ale UE să sprijine ocuparea forţei de muncă în aceste vremuri dificile.”
Ambele obligaţiuni au fost emise în condiţii atractive, reflectând nivelul ridicat al interesului suscitat. Preţul obligaţiunii pe 10 ani a fost fixat la 3 puncte de bază peste ratele de swap intermediare. Preţul obligaţiunii pe 20 ani a fost fixat la 14 puncte de bază peste ratele de swap intermediare. Primele finale de emisiune nouă au fost estimate la 1 punct de bază pentru tranşa pe 10 ani şi, respectiv, la 2 puncte de bază pentru tranşa pe 20 de ani, ambele valori fiind extrem de limitate, având în vedere cantităţile imprimate.
Fondurile atrase vor fi transferate statelor membre beneficiare sub formă de împrumuturi, pentru a le ajuta să acopere costurile legate în mod direct de finanţarea sistemelor naţionale de şomaj tehnic şi a unor măsuri similare, puse în aplicare ca răspuns la pandemie.
În acest context, Comisia a anunţat la începutul acestei luni că va emite, sub formă de obligaţiuni cu impact social, suma integrală a obligaţiunilor în cadrul Instrumentului SURE al UE, care poate atinge până la 100 de miliarde EUR, şi a adoptat Cadrul privind obligaţiunile cu impact social.
Până în prezent, s-a decis că 17 state membre vor primi sprijin financiar în cadrul Instrumentului SURE, fondurile fiind menite să contribuie la protejarea locurilor de muncă şi a persoanelor încadrate în muncă. Sprijinul financiar va fi oferit sub formă de împrumuturi acordate de UE în condiţii avantajoase statelor membre.
Aceste împrumuturi vor ajuta statele membre să acopere costurile legate în mod direct de finanţarea sistemelor naţionale de şomaj tehnic şi a altor măsuri similare, puse în aplicare ca răspuns la pandemie, în special pentru lucrătorii independenţi. De asemenea, Instrumentul SURE ar putea finanţa unele măsuri legate de sănătate, în special la locul de muncă, ce sunt menite să asigure revenirea în condiţii de siguranţă la o activitate economică normală.
Statele membre încă mai pot depune cereri oficiale pentru a beneficia de sprijinul acordat în cadrul Instrumentului SURE. Acesta are o capacitate financiară globală de până la 100 de miliarde EUR, fiind menit să contribuie la protejarea locurilor de muncă şi a lucrătorilor afectaţi de pandemie. Comisia a propus deja unui număr de 17 state membre un sprijin financiar în valoare de 87,8 miliarde EUR în cadrul Instrumentului SURE.