Europa Azi

Comisia Europeană aprobă PNRR-ul de 6,3 mld. de euro al Slovaciei. Bratislava va primi o prefinanţare de 823 milioane de euro pentru redresare

post-img

Comisia Europeană a adoptat astăzi o evaluare pozitivă a planului de redresare şi de rezilienţă (PNRR) al Slovaciei. Acesta este un pas important în vederea plăţii de către UE a unor subvenţii în valoare de 6,3 miliarde EUR în cadrul mecanismului de redresare şi rezilienţă (RRF), informează un comunicat, potrivit CaleaEuropeana.ro. Această finanţare va sprijini punerea în aplicare a măsurilor cruciale de investiţii şi de reformă prezentate în planul de redresare şi de rezilienţă al Slovaciei. De asemenea, va juca un rol esenţial pentru ca Slovacia să poată depăşi provocările pandemiei COVID-19 şi să devină mai puternică.

„Sunt încântată să prezint evaluarea pozitivă a Comisiei Europene cu privire la planul de redresare şi de rezilienţă al Slovaciei. Planul reprezintă un efort semnificativ al Slovaciei de a aborda provocările cu care se confruntă şi de a se asigura că nimeni nu este lăsat în urmă în timp ce asigurăm tranziţia ecologică şi digitală. Planul include un număr mare de reforme, precum şi multe investiţii relevante pentru climă şi va da un impuls digitalizării. Vom fi alături de dumneavoastră la fiecare pas pentru a ne asigura că planul îşi va atinge întregul potenţial”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Ursula von der Leyen îşi continuă luni, 21 iunie, turneul prin capitalele Uniunii Europene în vederea sprijinirii planurilor naţionale de redresare şi rezilienţă, după ce săptămâna trecută a vizitat Portugalia, Spania, Grecia, Danemarca şi Luxemburg. Astfel, şefa Comisiei Europene s-a întâlnit în Austria cu cancelarul austriac Sebastian Kurz, pentru a discuta în detaliu planul naţional de redresare şi rezilienţă al Austriei. Ulterior, în a doua parte a zilei, aceasta s-a deplasat la Bratislava, unde a avut o întrevedere cu premierul slovac Eduard Heger. 

Marţi (22 iunie), Ursula von der Leyen va merge în Germania, Italia şi Letonia, iar miercuri (23 iunie), în Belgia şi Franţa. 

Planul slovac face parte dintr-un răspuns coordonat fără precedent al UE la criza COVID-19, pentru a aborda provocările europene comune prin adoptarea tranziţiei ecologice şi digitale, pentru a consolida rezistenţa economică şi socială şi coeziunea pieţei unice.

Comisia a evaluat planul Slovaciei pe baza criteriilor stabilite în Regulamentul privind RRF. Analiza Comisiei a avut în vedere, în special, dacă investiţiile şi reformele prevăzute în planul Slovaciei sprijină tranziţia ecologică şi digitală, contribuie la abordarea eficientă a provocărilor identificate în cadrul semestrului european şi consolidează potenţialul de creştere, crearea de locuri de muncă şi rezilienţa economică şi socială.

MRR – care se află în centrul NextGenerationEU – va oferi până la 672,5 miliarde EUR (în preţuri curente) pentru a sprijini investiţiile şi reformele în întreaga UE. În cadrul acestui Mecanism, planurile naţionale trebuie să repartizeze cel puţin 37% din cheltuieli pe proiecte care sunt în conformitate cu obiectivul UE pentru 2050 de reducere netă la zero a emisiilor de gaze cu efect de seră, respectiv 20% pe digitalizare.

Asigurarea tranziţiei ecologice şi digitale a Slovaciei

Evaluarea Comisiei constată că planul Slovaciei alocă 43% din resursele totale măsurilor care sprijină obiectivele climatice. Acestea includ investiţii în noi capacităţi de energie regenerabilă, eficienţă energetică, ecologizarea clădirilor private şi publice (inclusiv a spitalelor şi şcolilor), dezvoltarea de noi infrastructuri pentru punctele de încărcare a vehiculelor electrice, transportul public, decarbonizarea industriei şi adaptarea la schimbările climatice.

De asemenea, evaluarea Comisiei constată că planul Slovaciei alocă 21% din totalul fondurilor disponibile pentru măsuri care sprijină tranziţia digitală. Aceasta include investiţii în e-guvernanţă, în transformarea digitală a educaţiei şi a asistenţei medicale, împreună cu sprijinul pentru îmbunătăţirea tehnologiilor digitale disponibile pentru întreprinderi, în special pentru IMM-uri.

Consiliul va avea acum la dispoziţie, de regulă, patru săptămâni pentru a adopta propunerea Comisiei. Aprobarea planului de către Consiliu ar permite deblocarea a 823 de milioane EUR către Slovacia sub formă de prefinanţare. Aceasta reprezintă 13% din suma totală alocată Slovaciei.

Comisia va autoriza plăţile ulterioare pe baza îndeplinirii satisfăcătoare a etapelor şi obiectivelor prevăzute în decizia de punere în aplicare a Consiliului, reflectând progresele înregistrate în implementarea investiţiilor şi a reformelor.

Potrivit Comisiei, în toate ţările, preşedintele von der Leyen va vizita proiecte care vor fi finanţate prin intermediul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, axate în principal pe cercetare şi pe tranziţia ecologică şi digitală.

În ceea ce priveşte România, PNRR ar putea fi aprobat de Comisia Europeană în luna septembrie, în urma unei etape de clarificări, după ce Executivul european a aprobat solicitarea României de a prelungi perioada de evaluare.

Documentul transmis la 31 mai şi publicat la 2 iunie cuprinde proiecte în valoare de 29,2 miliarde de euro, din banii alocaţi urmând a fi finanţate cu sume mari trei sectoare importante: Transporturi – 6,7 miliarde de euro, Educaţia – 3,6 miliarde de euro şi Sănătatea – 2,4 miliarde de euro.