Europa Azi

Comisia Europeană a prezentat o strategie menită să consolideze rolul internaţional al monedei euro şi să dezvolte infrastructurile pieţei financiare a UE

post-img

Comisia Europeană a prezentat o nouă strategie menită să impulsioneze deschiderea, solidaritatea şi rezilienţa sistemului economic şi financiar al UE pentru anii următori.

Potrivit Executivului european, citat de caleaeuropeana.ro, scopul strategiei este consolidarea capacităţii Europei de a juca un rol primordial în guvernanţa economică mondială, protejând totodată Uniunea Europeană împotriva practicilor neloiale şi abuzive.

Aceasta merge mână în mână cu angajamentul asumat de UE faţă de o economie globală mai rezilientă şi mai deschisă, faţă de buna funcţionare a pieţelor financiare internaţionale şi faţă de sistemul multilateral bazat pe norme.

Această abordare propusă se bazează pe trei piloni, care se consolidează reciproc:

A. Consolidarea rolului internaţional al monedei euro prin iniţierea unor dialoguri cu ţările terţe partenere vizând promovarea utilizării monedei euro, prin sprijinirea dezvoltării unor instrumente şi a unor indici de referinţă exprimaţi în euro şi prin promovarea statutului acesteia ca monedă internaţională de referinţă în sectoarele energiei şi produselor de bază, inclusiv pentru purtătorii de energie emergenţi, cum ar fi hidrogenul.

Emiterea de obligaţiuni de înaltă calitate exprimate în euro în cadrul NextGenerationEU va conferi pieţelor de capital ale UE şi mai multă profunzime şi lichiditate în următorii ani, care vor deveni astfel, alături de moneda euro, mai atractive pentru investitori.

Promovarea finanţării durabile reprezintă, de asemenea, o oportunitate de a transforma pieţele financiare ale UE într-o platformă globală de ”finanţare verde”, consolidând statutul monedei euro ca monedă implicită pentru produsele financiare durabile.

În acest context, Comisia va depune eforturi pentru a promova utilizarea obligaţiunilor ecologice ca instrumente de finanţare a investiţiilor în domeniul energiei, necesare pentru îndeplinirea obiectivelor în materie de energie şi climă pentru 2030. Un procentaj de 30 % din totalul obligaţiunilor pe care Comisia le va emite în cadrul NextGenerationEU va fi sub formă de obligaţiuni ecologice.

Comisia va căuta, de asemenea, posibilităţi de extindere a rolului schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) pentru a-şi maximiza rezultatele în materie de mediu şi pentru a sprijini activitatea de comercializare a ETS în UE.

Pe lângă acestea, Comisia va continua să sprijine şi activitatea Băncii Centrale Europene (BCE) referitoare la o eventuală introducere a unei monede euro digitale, care să vină în completarea numerarului.

B. Dezvoltarea în continuare a infrastructurilor pieţei financiare a UE şi îmbunătăţirea rezilienţei acestora, inclusiv în ceea ce priveşte aplicarea extrateritorială a sancţiunilor de către ţările terţe.

Comisia, în cooperare cu BCE şi cu autorităţile europene de supraveghere (AES), va colabora cu societăţile de infrastructură de pe piaţa financiară pentru a efectua o analiză aprofundată a vulnerabilităţilor acestora în ceea ce priveşte aplicarea extrateritorială ilegală a unor măsuri unilaterale de către ţările terţe şi pentru a lua măsuri în vederea remedierii acestor vulnerabilităţi.

Comisia va institui, de asemenea, un grup de lucru care va evalua eventualele chestiuni tehnice legate de transferul către contrapărţi centrale situate în UE a contractelor financiare exprimate în euro sau în alte monede ale UE compensate în afara UE.

În plus, Comisia va examina modalităţile prin care se poate asigura fluxul neîntrerupt de servicii financiare esenţiale, inclusiv de plăţi, cu entităţi sau persoane din UE care fac obiectul aplicării extrateritoriale a unor sancţiuni unilaterale aferente ţărilor terţe.

C. Promovarea în continuare a punerii în aplicare şi a executării uniforme a sancţiunilor impuse de UE. Anul acesta, Comisia va dezvolta o bază de date – Registrul consacrat schimburilor de informaţii privind sancţiunile – pentru a asigura eficacitatea raportării şi a schimburilor de informaţii între statele membre şi Comisie cu privire la punerea în aplicare şi la executarea sancţiunilor.

Comisia va colabora cu statele membre pentru a stabili un punct unic de contact pentru aspectele cu dimensiune transfrontalieră legate de asigurarea respectării normelor şi de punerea în aplicare a sancţiunilor.

Comisia se va asigura, de asemenea, că fondurile UE acordate ţărilor terţe şi organizaţiilor internaţionale nu sunt utilizate încălcându-se sancţiunile UE.

Având în vedere că monitorizarea armonizată a sancţiunilor UE este un aspect important, Comisia va institui un sistem specific care va permite raportarea anonimă a eludării sancţiunilor, inclusiv avertizarea în interes public.

Această strategie este în concordanţă cu proiectul ambiţios al preşedintei von der Leyen de a avea o Comisie geopolitică şi vine în urma Comunicării Comisiei din mai 2020 intitulată ”Acum este momentul Europei: să reparăm prejudiciile aduse de criză şi să pregătim viitorul pentru noua generaţie”.

Strategia se bazează pe Comunicarea din 2018 privind rolul internaţional al monedei euro, care a pus un accent puternic pe consolidarea şi aprofundarea uniunii economice şi monetare (UEM).

O uniune economică şi monetară rezilientă reprezintă elementul central al unei monede stabile. Strategia ţine cont, de asemenea, de planul de redresare fără precedent – „Next Generation EU” – pe care UE l-a adoptat pentru a combate pandemia de COVID-19 şi pentru a ajuta economiile Europei să se redreseze şi să adopte transformările ecologice şi digitale.