Eu Aleg

Diaspora se mobilizează exemplar şi în acest scrutin. Basarabenii vin la urne cu speranţa unui viitor mai bun

Diaspora din Republica Moldova s-a mobilizat exemplar şi pentru acest scrutin electoral. În Italia, Franţa sau Germania, mii de alegători au venit să voteze pentru a-şi alege reprezentanţii în Parlamentul de la Chişinău. Potrivit Ministerului de Externe, prima secţie s-a deschis în Japonia, la ora locală 7, ora 1, ora Republicii Moldova. După Japonia, a urmat China şi celelalte state în care sunt cetăţeni aflaţi la muncă, cu afaceri, sau la studii. Foarte mulţi basarabeni au venit la secţiile de vot chiar de la ora 5 dimineaţă.

Sute de oameni au venit dis de dimineaţă la secţia de vot de la Frankfurt. Şi la alegerile trecute a fost aglomeraţie mare, iar mulţi basarabeni nu au mai apucat să voteze. De acestă dată, au venit cu noapte în cap pentru a hotărî soarta Republicii Moldova.

La Munchen sunt două secţii de vot şi pânpă acum s-a votat fără rând. Şi aici alegătorii basarabeni au venit cu speranţa unui viitor mai bun.

SVETLANA SUVEICĂ, basarabeancă stabilită la Regensburg: „Am venit să votăm pentru schimbare, schimbarea clasei politice, corupţii să nu mai vină în parlament.…”

Un rând foarte mare format din alegători basarabeni a fost surprins şi la Londra.

Sunt deja zeci şi chiar sute de oameni şi la secţiile de vot deschise în oraşele italiene Veneţia, Treviso sau Modena.

Puhoi de lume este şi la secţiile de vot din Paris.

La Dublin, în Irlanda, o imensă sală a fost transformată într-o adevărată Casă Mare tradiţională. Şi acolo alegătorii s-au mobilizat exemplar. Cu gândul la o Republică Moldova prosperă a votat şi basarabeanca Olesea Stamati.
 
La Valencia, în Spania, până la ora 9 au votat deja 200 de persoane.

În România sunt deschise 12 secţii de votare, două dintre ele fiind la Bucureşti.

„Aş dori un parcurs european pentru Republica Moldova, pentru că parcursul spre est s-a văzut că nu a fost bun, am ajuns cea mai săracă ţară din Europa.”

„Vreau să se schimbe stabilitatea şi să nu mai fie atâţia politicieni corupţi.”

Potrivit Ministerului de Externe de la Chişinău, primii care au votat sunt basarabenii stabiliţi în Japonia. Dorin şi Ludmila Guţu au votat la secţia deschisă la Ambasada din Tokio şi au mers 400 de km cu maşina, timp de 5 ore.

DORIN GUŢU, basarabean stabilit în Japonia: „Am venit să aleg un viitor mai bun…”

Viorica Lozov este şi ea stabilită în Japonia. Şi în acest an a mers cu mari speranţe să-şi aleagă viitorul.

La o oră după Japonia, a fost deschisă şi secţia de vot de la Beijing.

Printre ultimii care vor vota astăzi, vor fi basarabenii stabiliţi în Statele Unite ale Americii. La Chicago, de exemplu, secţia de vot a fost decorată cu simboluri tradiţionale şi este gata să-şi primească alegătorii.