Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Violeta Ivanov promite indemnizaţii unice la reîntoarcerea în ţară

Indemnizaţii unice la reîntoarcerea în ţară, echivalente cu trei salarii minime, facilităţi fiscale la angajare, scutiri la plata serviciilor comunale şi poliţă de asigurare medicală.

Acestea sunt doar câteva din prevederile planului naţional al Violetei Ivanov, candidatul Partidului "ŞOR" la funcţia de preşedinte. Astăzi ea şi-a prezentat programul electoral, intitulat "Moldova-2024", pentru diaspora Republicii Moldova. Violeta Ivanov susţine că o bună parte din aceste practici au fost testate în oraşul Orhei şi au avut succes.

VIOLETA IVANOV, candidat la funcţia de preşedinte, Partidul ŞOR: „Noi avem soluţii pe care le vom implimenta din funcţia de preşedinte a Republicii Moldova. Noi ştim cum să dezvoltăm ţara, cum să o ridicăm din genunchi şi ştim cum să stimulăm revenirea concetăţenilor plecaţi peste hotare. Şi nu doar prin programe speciale şi facilităţi, dar prin dezvoltarea economiei, prin dezvoltarea infrastructurii”.
Similare
RECOMANDĂRI