Electorala 2020

VIDEO. Preşedintele socialist al raionului Ştefan Vodă alungă membrii PAS, veniţi să facă campanie electorală la un târg din localitate

post-img

Deputatul Sergiu Litvinenco a postat pe pagina de Facebook un material video, din care, potrivit lui, reiese că preşedintele socialist al raionului Ştefan Vodă îi alungă pe membrii PAS de pe teritoriul unui târg, unde aceştia făceau campanie electorală.

„Vedeţi aici ce comportament manifestă preşedintele socialist al raionului Ştefan VodĂ! Incredibil ce limbaj si ce abordare - "(...) uăi băieţi, ce şedeţi acolo, scoateti-i de aici (...)"! Omul chiar crede ca totul ii proprietatea lui privata, propria lui mosie. De asta trebuie sa scapam de Dodon si socialisti odata si pentru totdeauna!”, a scris Sergiu Litvinenco.