Electorala 2020

Un ajutor umanitar a fost un bun prilej de a fi folosit în campanie electorală

Un ajutor umanitar, oferit de oameni cu inimă mare pentru persoanele nevoiaşe, a fost un bun prilej de a fi folosit în campanie electorală. S-a iscat şi un mare scandal după ce mai mulţi trecători au observat că beneficiarilor de ajutor li se mai pun în pungă şi materiale electorale cu Igor Dodon. Mai apoi, toate pliantele care promovau candidatul la prezidenţiale au dispărut, iar organizatorii spun că nici nu a fost aşa ceva. Şi echipa candidatului Igor Dodon respinge acuzaţiile.

Imaginile cu întreaga scenă au fost postate pe pagina de Facebook a deputatului PAS, Dumitru Alaiba. Se vede cum oamenii s-au adunat în curtea unui bloc, iar pe o masă erau întinse calendare, ziare şi pliante cu imaginea lui Igor Dodon. Mai mult, oamenii semnau şi nişte liste.

Am solicitat o reacţie de la purtătorul de cuvânt al candidatului independent Igor Dodon. Ludmila Muntean ne-a declarat că staful  organizează doar acţiuni legale şi oficiale de distribuire a materialelor electorale.

Reacţia Ludmilei Muntean, purtător de cuvânt al candidatului independent Igor Dodon

„Staff-ul candidatului Igor Dodon este cel mai interesat să respecte la maximum toate prevederile şi regulile din codul electoral. Nu ne permitem şi nici nu dorim să comitem vreo încălcare (a legii, n.r). Orice acuzaţii sau bănuieli sunt fără fond sau ţin de interpretarea eronată a cuiva”,  a declarat Ludmila Muntean. Potrivit legislaţiei, coruperea alegătorilor se pedepseşte cu amendă de până la 850 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la unu la 5 ani.