Electorala 2020

Mai sunt trei zile până la alegerile prezidenţiale, iar pregătirile sunt în toi

Mai sunt trei zile până la alegerile prezidenţiale, iar pregătirile sunt în toi. Toate echipamentele de protecţie pentru funcţionarii electorali, inclusiv măştile pentru alegători, au fost distribuite la toate secţiile de votare. Şi buletinele de vot au fost livrate către toate birourile electorale din străinătate. Anunţul a fost făcut miniştrii Sănătăţii şi de Externe, la şedinţa de azi a Guvernului.

Cu doar câteva zile înainte de scrutinul electoral, situaţia privind votul în străinătate rămâne incertă cel puţin în cazul a trei ţări - Spania, Franţa şi Irlanda. Acolo se înregistrează un nou val de îmbolnăviri aşa că au fost impuse noi restricţii. Reprezentanţii diplomatici ai Chişinăului delegaţi în aceste state sunt în negocieri privind desfăşurarea procesului electoral. 

OLEG ŢULEA, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene: "Ambasadele acţionează pentru agrearea cu autorităţile, fie la nivel naţional, fie la nivel local formulele prin care cetaţenii noştri vor putea să evite restricţiile de mobilitate ca să se deplaseze la cea mai apropiată secţie de vot. Se referă la posesia unei adeverinţe, scrisori, screen-shorturi, fotografii a invitaţiei de a veni si participa la vot".

Între timp, ministrul sănătăţii, Viorica Dumbrăveanu, a anunţat că toate echipamentele de protecţie pentru membrii birourilor electorale, dar şi măştile de protecţie pentru alegători au ajuns la destinaţiile finale. 

VIORICA DUMBRĂVEANU, ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale: "Pe parcursul zilei de ieri şi azi au fost deja distribuite şi măştile pentru alegători. Toate echipamentele sunt distribuite, toate măsurile de sănătate publică se aduc la cunoştinţă".

Premierul Ion Chicu a declarat că instituţiile statului depun toate eforturile pentru organizarea alegerilor în mod democratic şi transparent.  

ION CHICU, prim-ministrul Republicii Moldova: "Deja în spaţiul public sunt unii iresponsabili politici care încearcă deja să blocheze unele birouri electorale. Dumnule Ministru vă rog cu toate competenţele oferite de legislaţie să reacţionaţi promp. Or, nici un cetăţean a RM nu trebuie să i se îngrădească dreptul la vot".

Totodată, prim-ministrul a făcut apel către toţi cetăţenii, inclusiv cei din străinătate, să ia parte la exerciţiul electoral pentru alegerea noului şef de stat. Pentru ca alegerile prezidenţiale de duminică să fie declarate valabile, este nevoie ca prezenţa la vot să fie de minim o treime din alegători.