Electorala 2020

Franţa, în carantină naţională. Documentele în baza cărora cetăţenii R. Moldova vor putea vota în Franţa la prezidenţiale

post-img

Ambasada Republicii Moldova în Franţa a venit cu precizări privind deplasarea cetăţenilor R. Moldova la secţiile de votare în ziua alegerilor prezidenţiale, după ce preşedintele francez, Emmanuel Macron, a anunţat mai multe restricţii de circulaţie pentru diminuarea răspândirii infecţiei de COVID-19.

Potrivit misiunii diplomatice, în contextul restricţiilor de circulaţie anunţate de către Guvernul francez, pentru deplasarea la secţiile de votare deschise pe teritoriul Franţei, cetăţenii Republicii Moldova trebuie să fie în posesia a două documente (este obligatorie deţinerea ambelor formulare):

1. Justificativul de deplasare (formatul francez), completat şi semnat, ce poate fi descărcat AICI.

2. Scrisoarea de confirmare din partea Ambasadei Republicii Moldova în Franţa, cu completarea datelor de către fiecare alegător.




Amintim că preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat că începând de vineri va fi reinstituită carantina generală, pentru o lună, în contextul numărului mare de cazuri de coronavirus.