Electorala 2020

Alegeri prezidenţiale: Încă nu sunt agreate toate adresele secţiilor de votare de peste hotare

post-img

Autorităţile de la Chişinău încă nu au agreat toate adresele unde urmează să fie deschise secţii de votare peste hotare, pentru alegerile prezidenţiale din 1 noiembrie. Există riscuri, în contextul pandemiei COVID-19, care ar putea forţa schimbarea locului anumitor secţii chiar înainte de scrutin. Mai aproape de alegeri, autorităţile vor pune în aplicare un instrument de înştiinţare timpurie prin care alegătorii din străinătate să primească informaţii actualizare despre locul votării.

Potrivit IPN, ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Oleg Ţulea, a declarat, într-o conferinţă de presă, că în afara Republicii Moldova urmează să fie deschise 139 de secţii de votare, în 36 de ţări. Autorităţile de la Chişinău solicită acceptul statelor de a deschide pe teritoriul lor secţii de votare, însă decizia aparţine acestor ţări. Dacă vor fi impuse anumite restricţii în contextul evoluţiei pandemice, acestea devin regulă, care trebuie respectată.

„Există anumite situaţii, evoluţii, de care suntem conştienţi că pot apărea, se pot întâmpla. De aceea, prima soluţie pe care am propus-o noi, atunci când apare imposibilitatea de a deschide o secţie de votare, opţiunea alternativă ar fi votul în cea mai apropiată secţie de votare care este deschisă. Avem câteva elemente care urmează a fi definitivate în raport cu câteva state”, a notat ministrul.

Preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, a menţionat că, potrivit legii, în secţiile de votare pot fi transmise până la cinci mii de buletine de vot. De asemenea, a fost permisă votarea în baza buletinului de identitate, carnetului de marinar, dar şi în baza paşaportului cu terminul de valabilitate expirat.

Dorin Cimil a menţionat că CEC propune completarea instrucţiunii aprobate de Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică, prin care să fie permis amenajarea în secţia de votare a unui loc special unde vor putea vota persoanele cu febră. Este vorba despre o masă şi o urnă la care să aibă acces aceşti alegători, iar ulterior să fie asigurate toate măsurile sanitare.