ECONOMIC

Vladimir Voronin: Creditul oferit de Rusia va însemna o implicare în alegerile prezidenţiale din R. Moldova

post-img

Fostul preşedinte al Republicii Moldova Vladimir Voronin are dubii că Rusia va mai oferi vreun credit Republicii Moldova. Şi asta nu din cauza crizei cauzate de scăderea preţului la petrol, ci din cauza că relaţiile dintre Igor Dodon, actualul şef al statului, şi statul rus s-ar fi răcit.

„Mie imi pare că pricina nu e în criză. Ultima lui întrevedere cu Putin a avut loc pe 7 septmebrie. Au trecut 6 luni. De atunci niciun fel de întâlnire. Eu simt să ceva se întâmplă foarte serios, în relaţiile dintre Igor Dodon şi Federaţia Rusă. Eu nu cred că ei în genere o să ajungă să mai discute despre acest credit, mai ales în an electoral”, a declarat Vladimir Voronin în cadrul emisiunii Secretele Puterii de la Jurnal TV.

În acelaşi timp, Vladimir Voronin consideră că, chiar şi dacă banii Rusiei vor veni, aceştia vor fi consideraţi o imixtiune în alegerile prezidenţiale din R. Moldova, care vor avea loc în toamna acestui an.

„Dacă chiar şi Rusia va lua decizia să acorde acest credit, înseamnă că ei se implică în alegerile prezidenţiale din ţara noastră. Ce înseamnă, în an electoral  să ajuţi un candidat cu finanţare? Clar lucru că el o să umble şi o sa se bată în piept că el a adus bani pentru investiţii în R. Moldova”, a declarant Vladimir Voronin.

Amintim că, după amânări peste amânări, autorităţile au aprobat la sfârşitul săptămânii trecute începerea negocierilor pentru creditul rus. Deşi dobânda şi condiţiile creditului nu erau stabilite, la sfârşitul lunii februarie, Ministerul Economiei deja lansa licitaţii. Abia săptămâna trecută s-a anunţat că dobânda acestui credit este de 2%, termenul de rambursare este de 11 ani şi perioada de graţie este de un an. Asta deşi anterior se anunţa că împrumutul luat de la ruşi va fi la fel de avantajos precum unul contractat de la europeni. Doar că cifrele nu spun acelaşi lucru. De exemplu, dobânda creditelor acordate de FMI este în medie de 1%, iar suportul financiar acordat de România are o dobândă de doar 1,5%.

Prima tranşă va fi transferată în bugetul de stat în luna aprilie. Banii de la Federaţia Rusă vor fi folosiţi pentru reconstrucţia şi modernizarea a 200 de kilometri de drumuri.