ECONOMIC

VIDEO. România va oferi Republicii Moldova 2 milioane de euro pentru interconectare energetică

România va aloca două milioane de euro pentru realizarea unui proiect de interconectare energetică a Republicii Moldova cu malul drept al Prutului. Ministerele Economiei din cele două ţări au elaborat un plan comun în acest sens. Documentul, care are drept scop stabilirea unor termeni concreţi pentru fiecare etapă de realizare, va fi pus în aplicare până la 15 mai.

Referindu-se la interconexiunea reţelelor de transport a energiei electrice, s-a constatat că există o întârziere de câteva luni, din cauza proiectului tehnic. Autorităţile de la Bucureşti au anunţat că vor aloca 2 milioane de euro pentru realizarea proiectului.

Pentru implementarea proiectelor de interconexiune sunt necesare peste 350 milioane de euro, dintre care 250 milioane pentru interconexiunea electrică prin intermediul staţiei Isaccea-Vulcăneşti-Chişinău, iar 115 milioane pentru gazoductul Ungheni-Chişinău. Anul trecut, Guvernul României a acordat Republicii Moldova o finanţare nerambursabilă de 550 000 de euro, în vederea elaborării proiectului tehnic detaliat pentru lucrările de construcţie a gazoductului Ungheni-Chişinău. Totodată, BERD şi BEI au pus la dispoziţia Republicii Moldova 41 de milioane de euro, sub formă de împrumut. Autorităţile susţin că magistrala va fi pusă în funcţiune la finele anului 2019.