ECONOMIC

VIDEO. Recolta de grâu din acest an va fi de peste un milion de tone

În pofida calamităţilor naturale din această primăvară, recolta de grâu din acest an va fi bogată, la fel ca anul trecut. Potrivit estimărilor, va depăşi un milion de tone.

Nicolae Sprânceană, din Criuleni, a plantat grâu pe o suprafaţă de 400 de hectare. Bărbatul spune că în pofida calamităţilor naturale din luna aprilie, a strâns câte cinci tone de grâu la hectar, la fel ca şi anul trecut.

Potrivit viceministrului Agriculturii, Iurie Uşurelu, în acest an, suprafaţa cultivată cu grâu a fost mai mică, însă cantitatea recoltată va fi aceeaşi.

Totuşi, chiar dacă recolta va fi bună, conducerea ministerului Agriculturii nu exclude o creştere a preţului la grâu în acest an. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, anul trecut au fost recoltate un milion 200 de mii de tone de grâu, cu 40 la sută mai mult decât în 2015.