ECONOMIC

VIDEO. O companie japoneză a donat aparate de 15 mii de euro Universităţii Tehnice din Moldova

Aparate de precizie japoneză în industria auto din Moldova. Un laborator metrologic, dotat cu instrumente de ultimă generaţie, a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Chişinău.

Studenţii vor beneficia astfel de o pregătire tehnică mai bună, care le va permite să-şi găsească mai repede un loc de muncă, în ţară sau în străinătate.
 
Compania japoneză a adus în laboratorul Universităţii din Chişinău, aproximativ 20 de aparate de ultimă generaţie. Setul de instrumente include aparate de măsurare digitală cu transfer de date către computer şi precizie de până la 0,001 mm.
 
Utilajele au fost aduse de specialiştii companiei japoneze, de la sediul din România.  
 
Dotarea laboratorului cu instrumente de măsurare a costat 15 mii de euro. Acordul, semnat astăzi între UTM şi compania japoneză, prevede şi deschiderea unui laborator dotat cu un ultramodern aparat de măsurat 3D.  
 
Studenţii de la UTM vor putea utiliza echipamentul abia după ce cadrele didactice vor urma un curs de instruire în România.
 
În ultimii ani, industria auto din Republica Moldova a cunoscut un salt important, prin atragerea investiţiilor străine.
 
Potrivit Ministerului Economiei şi Infrastructurii, peste 10 mii de persoane lucrează acum în industria auto din Republica Moldova.