ECONOMIC

VIDEO. Legea privind plata pentru poluare stârneşte nemulţumirea producătorilor locali

Modificarea Legii privind plata pentru poluarea mediului a stârnit nemulţumirea producătorilor din Republica Moldova. Ei susţin că această hotărâre nu numai ca îi avantajează pe importatori, dar va duce la micşorarea cu 70 de milioane de lei pe an a încasărilor la buget şi cu 30 la sută a încasărilor lunare pentru poluarea mediului.

Producătorii locali susţin că prevederile strecurate în document îi favorizează pe importatori.  

„Proiectul prevede că de la 1 ianuarie până la intrarea în vigoare a legii toţi vor fi scutiţi de plata taxei ecologice, toţi importatorii. Adică bugetul respectiv va avea minus 70 de milioane”, a declarat Ştefan Golobciuc, preşedintele Asociaţiei producătorilor de conserve Speranţa.

„Pe foarte multe categorii de produse importul domină la 90% din consumul total”, a spus producătorul autohton, Roman Luchian.

Pierderi vor fi şi dacă legea va intra în vigoare, pentru că documentul prevede reducerea taxei aplicate la importul produselor împachetate în ambalaje poluante.

Producătorii de conserve cer autorităţilor să păstreze taxele vechi pentru mărfurile care poluează mediul, până la elaborarea unui mecanism care va permite sortarea, reciclarea şi utilizarea deşeurilor. Proiectul de lege privind plata pentru poluarea mediului a fost votat în două lecturi de Parlament. Documentul a fost trimis spre reexaminare de către preşedintele Igor Dodon. Estimările prezentate de preşedinţie, în baza datelor Ministerului Finanţelor, arătau că pierderile la bugetul de stat ar putea ajunge la 140 de milioane lei în anul 2017. Anual, din taxele pentru poluarea mediului ambiant, la Fondul Ecologic se acumulează circa 250 de milioane de lei.