ECONOMIC

VIDEO. Investitorii în energia regenerabilă pot contribui la piaţa energetică din Republica Moldova

Investitorii în energia regenerabilă ar putea contribui la dezvoltarea pieţei energetice din Republica Moldova. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Guvern. Iniţiativa vine să ofere oportunităţi celor care produc energie din alte surse, iar ANRE-ul trebuie să implementeze toate prevederile.

Biogazul sau energia care provine din surse regenerabile ar trebui să ajungă şi în reţelele de furnizare, transport şi distribuţie. Cel puţin asta prevede proiectul aprobat astăzi de cabinetul de miniştri. Mai mult decât atât, şi operatorii de energie electrică vor fi obligaţi să achiziţioneze periodic energie regenerabilă de la furnizorul central. Ministrul Economiei şi Infrastructurii spune că proiectul vine să implementeze pachetul energetic III.
 
De implementarea acestui proiect va fi responsabilă Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică care va mai trebui să elibereze licenţe celor care produc energie regenerabilă. Abia după acest lucru, producătorii se vor putea racorda la reţelele de distribuţie şi transport.
 
Producătorii eligibili de energie regenerabilă vor fi numiţi doar cei care vor fi selectaţi în urma unor criterii şi prin licitaţii. Astfel ei vor trebui să instaleze centralele electrice cel mult în 3 ani, iar ANRE va avea obligaţia să stabilească tarifele.