ECONOMIC

VIDEO. În primele 7 luni, exporturile din Republica Moldova au crescut cu 15 %

De la începutul acestui an, exporturile din Republica Moldova au crescut cu 15 la sută. Este cea mai mare creştere înregistrată în ultimii cinci ani, spun autorităţile. 64 la sută din mărfuri şi produse ajung pe piaţa europenă. Iar cresterea vanzarilor de produse animaliere peste granite ar putea majora volumul total al exporturilor cu 15-20%.

Ministrul Economiei şi Infrastructurii de la Chisinau săpune ca, în primele 7 luni ale acestui an, Republica Moldova a exportat mărfuri şi produse în valoare de 1,2 miliarde de dolari. Creşterea se datorează diversificării produselor dar si pieţelor de desfacere.

„Fructele în stare proaspătă sunt duse pe o scară masivă pe piaţa UE, vorbim de struguri de masă, prune, care anterior au fost orientate pe piaţa din est. Vorbim şi de textile, nu este vorba de procesarea lor pe piaţa noastră ci de produse autohtone”, a spus Octavian Calmîc, viceprim-ministru, ministrul Economiei şi Infrastructurii, Republica Moldova.

Începând cu anul viitor, Republica Moldova ar putea exporta o gamă mai mare de produse animaliere pe piaţa din UE, ceea ce ar duce la o creştere cu până la 20 la sută a vanzarilor in tarile batranului continent.

Producători autohtoni interesaţi de extinderea pieţelor de desfacere dar şi cei care vor sa ineceapa să-şi exporte marfurile s-au adunat astăzi la Forumul exportatorilor. Andrei Candu are o întreprindere de textile în raionul Ialoveni care este prezenta pe piaţa locala de 20 de ani. Acum se gândeşte să exporte şi pe piaţa Europeană.

Ambasadorul UE la Chişinău a declarat că Republica Modova are perspective bune de dezvoltare a exportului pe piaţa din vest.

„Toată lumea crede că Moldova are capacitatea de a exporta doar produse agricole. Datele arată că nu este adevărat. În 2016, cota de export a industriei automotive a fost de 20%, ceea ce constituie 400 milioane de dolari. Ceea ce arată o creştere a valorii adăugate şi a potenţialului de creştere a economiei Moldovei”, a subliniat Ambasadorul UE la Chişinău, Peter Michalko. 

Forumul exportatorilor are loc în cadrul ”Moldova Business Week 2017”. Evenimentul a reunit la Chişinău aproximativ o mie de participanţi din 20 de state. În perioada 3-6 octombrie sunt organizate peste 30 de reuniuni cu oameni de afaceri, discuţiile fiind axate pe atragerea investiţiilor şi promovarea exporturilor Republicii Moldova. ”Moldova Business Week 2017” este la a patra ediţie.