ECONOMIC

VIDEO. Diaspora Republicii Moldova lansează un proiect de finanţare a dezvoltării afacerilor acasă

Premieră absolută pentru Republica Moldova. Cei aflaţi peste hotare vor finanţa, din propriul buzunar, dezvoltarea afacerilor în Republica Moldova. Proiectul a fost elaborat de către Diaspora Economică, un grup creat în cadrul offline-ului "Adoptă un Vot", desfăşurat în luna martie, la Veneţia.

Primul beneficiar al proiectului este Elena Eţcu, fondatoare al unui brand de haine naţionale.
 
Elena şi-a deschis atelierul în 2006. A trecut prin multe greutăţi. De la 50 de angajaţi, a rămas doar cu 12, şi muncesc toţi de zor într-o încăpere de doar 40 de metri pătraţi.

A găsit, totuşi, forţe şi resurse pentru a continua activitatea. Graţie banilor care îi vor fi oferiţi prin intermediului proiectului iniţiat de către Diaspora economică, Elena Eţcu planifică să-şi mute atelierul într-un sediu mai mare şi să mai angajeze încă 15 cusătorese.

„Lucrările noastre sunt pe toate meridianele planetei. Începând cu Chicago şi Atlanta. Avem şi în Africa de Sud, şi în Australia avem ansambluri îmbrăcate de noi”, a spus Elena.

Proiectul lansat de către diasporă presupune împrumuturi ieftine, la o dobândă mult mai redusă decât ratele oferite pe piaţa financiară din Republica Moldova. Împrumutul este oferit pentru o perioadă de un an şi jumătate.

Veronica Vero, reprezentant al Diasporei Economice: „Împrumutul va fi dat cu o dobândă de 1,5%, o dobândă simbolică. Nu este profitul ceea ce contează cel mai mult. Scopul este de a ajuta antreprenorii de acasă”. 

Dumitru Vicol, reprezentant al Diasporei Economice: „Să mergem la ministerul Finanţelor, la bănci, mergem să negociem aceste costuri tranzacţionale, să ne dea nişte facilităţi, în care să demonstrăm că dacă noi vrem să atragem economiile de peste hotare, noi avem costuri de tranzacţionare mult mai mici”.
 
Împrumutul participativ, propus de către diasporă, este o practică obişnuită în occident. Proiectul este găzduit de platforma online de finanţare participativă Guvern24.md. La acest instrument de finanţare poate contribui nu doar diaspora, dar şi orice persoană care se află în Republica Moldova.