ECONOMIC

VIDEO. Colectoarele solare produse în Moldova vor fi cu 20% mai ieftine

Republica Moldova va produce colectoare solare cu tuburi vidate. Începând din această vară, o companie va pune în funcţiune o linie de producere a acestor tuburi. Costul lor va fi mai mic cu 20 la sută faţă de cele importate, susţin autorităţile. Compania care produce colectoare beneficiază şi de un sprijin financiar de 5,5 mililoane de lei din partea Guvernului Poloniei şi Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială.

Compania specializată în producerea şi instalarea sistemelor solare termice a fost selectată în urma unui concurs lansat în toamna anului trecut, de Ministerul Economiei şi Agenţia pentru Eficienţă Energetică. În cadrul proiectului, firma beneficiază de suportul necesar pentru iniţierea afacerii de producere şi comercializare, certificarea procesului tehnologic şi instruirea personalului tehnic.

„Proiectul dat înseamnă că vom avea producţie locală şi e aceeaşi calitate ca în UE. Sperăm că până la sfârşitul verii să avem deja produse şi chiar proiecte cu colectoarele date instalate”, a declarat directorul Întreprinderii AEE, Dragoş Pidleac.

Potrivit specialiştilor, utilizarea energiei solare poate reduce costurile de încălzire a apei menajere cu 70%. Autorităţile dau asigurări că preţul de achiziţie a colectoarelor produse în Republica Moldova va fi mai mic faţă de cele importate.

„Eu sper la cel puţin 20% să scadă costurile, anume la aceleaşi tipuri, modele importate din Uniunea Europeană”, a adăugat Pidleac.

Lansarea unei linii de producţie a colectoarelor solare cu tuburi vidate face parte din proiectul „Consolidarea capacităţii de producţie locală a sistemelor solare de energie termică în Republica Moldova”. Costul proiectului se ridică la 5,5 milioane de lei. Utilizarea energiei solare poate fi unul dintre elementele locale de dezvoltare, mai ales în regiunile centrale şi de sud ale ţării, unde rata de radiaţie solară ajunge la 3000 de ore pe an.