ECONOMIC

VIDEO. Chişinăul găzduieşte a 61-a reuniune a Comisiei Organizaţiei Mondiale a Turismului

Cea de-a 61-a Reuniune a Comisiei Organizaţiei Mondiale a Turismului are loc la Chişinău. La eveniment participă reprezentanţi din peste 40 de ţări. Astăzi au fost trasate obiectivele ce ţin de dezvoltarea şi valorificarea potenţialului turistic în Europa, dar şi în Republica Moldova. Concluzia a fost că, mai ales la capitolul infrastructură, autorităţile din Republica Moldova au încă foarte mult de muncit.

Reprezentanţii celor 40 de ţări participante au discutat despre tendinţele de dezvoltare a turismului vinicol în Europa şi au identificat posibilităţile de includere a Republicii Moldova în rutele turistice vinicole europene. “Această bucată de pământ este o destinaţie deosebită, dar încă necunoscută de lume”, spun oficialii. Şi asta pentru că nu se investeşte în promovarea atracţiilor, mai ales din mediul rural.

„Luând în consideraţie potenţialul acestei ţări, Republica Moldova trebuie să fie mult mai vizitată decât este acum. Faptul că mă aflu acum aici nu este deloc un lucru întâmplător, am venit pentru a sprijini domeniul turismului”, a declarat secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Turismului, Taleb Rifai.

Oficialii au mai pus în discuţie turismul durabil, inovaţia şi concurenţa în acest domeniu. Mâine, participanţii din cele 40 de ţări vor vizita Rezervaţia „Orheiul Vechi". Anul trecut, Republica Moldova a fost vizitată de peste trei milioane de turişti, cu aproape 20 la sută mai mult decât în 2015.