Republica Moldova poate să-şi dubleze producţia de miere. Asta dacă va avea grijă de fondul genetic al albinei carpentina, singura specie omologată în regiune. Subiectul a fost discutat în cadrul unui seminar organizat de Ministerul Agriculturii, la care a fost prezent şi un specialist din Ucraina, cel mai mare producător de albine de prăsilă din regiune.
Vladimir Braila este apicultor din tată în fiu. Bărbatul are acasă peste 100 de familii de albine din specia carpatina, singura atestată în Republica Moldova. Anual, extrage peste 7 tone de miere. Mai mult de jumătate merge la export.
Mihail Bozian, din satul Mingir, raionul Hânceşti, are o mie de familii de albine. La fel ca şi Vladimir, apicultorul creşte doar rasa carpatina. Potrivit lui, această specie este mai rezistentă la boli, produce mai multă miere şi mai de calitate. Speciile de albine hibrid, aduse în ţară prin contrabandă, sunt mai puţin rezistente şi mor în perioada rece a anului.
Materialul biologic carpatina este cumpărat din Ucraina, unde se află cel mai mare producător de albine de această rasă din regiune, cu peste 15 mii de regine. Apicultorii au avut ocazia să afle detalii despre această specie şi cum poate fi crescut randamentul de producţie.
Secretarul de stat al Ministerului Agriculturii, Iurie Uşurelu, susţine că păstrarea fondului genetic va duce la creşterea producţiei.
În Republica Moldova sunt înregistraţi oficial 6 mii de apicultori care scot anual aproape 5 mii de tone de miere. 15 la sută este consumată la nivel local, iar 85% pentru export. Din volumul total de exporturi, 98 la sută ajunge în Uniunea Europeană, în special România, Italia, Franţa, Germania şi Spania.