ECONOMIC

VIDEO. 65% din vinul exportat de Republica Moldova ajunge pe pieţele din UE, SUA şi China

Embargourile şi alte restricţii impuse de Federaţia Rusă la exporturile de vinuri din Republica Moldova au mobilizat producătorii să găsească noi pieţe de desfacere.

Astfel încât, în prezent doar 30 la sută din vinurile produse în această ţară ajung pe piaţa din Comunitatea Statelor Independente, în vreme ce 65 la sută din vinul exportat ajunge pe pieţele din UE, China, SUA şi chiar Africa.
 
Potrivit datelor, începând cu anul 2010, embargourile ruseşti au dus la reducerea de trei ori a exporturilor de vinuri: de la 360 milioane de dolari în 2005, la 102 milioane în 2016. Valoarea veniturilor ratate a fost estimată la 1,5 miliarde de dolari.
 
Recesiunea sectorului vitivinicol a mobilizat producătorii care s-au orientat spre noi pieţe de desfacere, mai sigure şi mai competitive.
 
45 la sută din exporturile de vinuri din Republica Moldova ajung pe piaţa europeană. În ultimii ani, România şi-a dublat volumul de import de vinuri din Republica Moldova. Alte 20% ajung pe piaţa din China şi SUA, iar 30 la sută pe cea din CSI, faţă de 85 la sută cât era în 2010. De la începutul acestui an, vinurile din Republica Moldova au fost premiate cu peste 200 de medalii la concursurile internaţionale.