ECONOMIC

Vicepremierul responsabil de economie nu este sigur că Vestmoldtransgaz va fi cumpărată anume de o companie românească

post-img

O condiţie principială a Republicii Moldova la privatizarea întreprinderii Vestmoldtransgaz este ca investitorul să îndeplinească condiţiile concursului investiţional. O declaraţie în acest sens a făcut, duminică seara, vicepremierul, ministrul Economiei şi Infrastructurii, Octavian Calmîc, în cadrul unei emisiuni TV.

El a menţionat că această condiţie include două componente importante.

"Potenţialul investitor trebuie să plătească în buget 180 mil. lei şi să investească în companie în decurs de doi ani 93 mil. euro, necesari pentru instalarea gazoductului Ungheni-Chişinău pentru a prelungi reţeaua de gaze naturale din Europa", a spus ministrul.

El a precizat că deocamdată este prea devreme pentru a specifica care sunt companiile ce vor participa la concurs şi vor lupta pentru acest lucru.
 
În acelaşi timp, demnitarul a confirmat interesul deosebit pe care îl are faţă de "Vestmoldtransgaz" compania românească "TransGaz", în care statul român deţine 58% acţiuni.

Viceprim-ministrul a mai spus că în prezent se lucrează la comasarea a două companii de distribuţie a energiei electrice în nordul republicii - "RED Nord" şi "RED Nord Vest", ale căror active urmează să fie privatizate în viitorul apropiat.

Potrivit ministrului, două companii din România - "Electrica" şi "TransElectrica" - manifestă interes pentru aceste active.

Ministrul a spus că pentru investitorii din România în sectorul energetic al Republicii Moldova este foarte important proiectul de construire a liniei electrice aeriene Vulcăneşti-Isaccea-Chişinău, al cărei cost este estimat la circa 275-300 milioane de euro.
 
Banca Mondială, Uniunea Europeană, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii sunt pregătite să ofere bani pentru acest proiect, potrivit agenţiei INFOTAG.