ECONOMIC

Veste bună pentru agricultori. Compensarea contribuţiilor de asigurări sociale în domeniul agricol

post-img

Angajatorii din domeniul agricol pot beneficia de compensarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii în mărime de 6% dacă în decursul perioadei de gestiune (sezonului agricol) practică nu mai puţin de 95% din activităţile stipulate în grupele 01.1 – 01.6 din „Clasificatorul activităţilor din economia Moldovei” (CAEM). O iniţiativă legislativă în acest sens a fost susţinută, miercuri de către Executivul de la Chişinău.

Potrivit IPN, este vorba de  activităţi ce ţin de cultivarea cerealelor şi strugurilor, plantelor  pentru înmulţire, creşterea animalelor şi altele.

Ministrul sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale, Viorica Dumbrăveanu, a  precizat că măsura se înscrie în contextul sprijinului acordat antreprenorilor din agricultură. Însă propunerea deputaţilor de a  include modificarea respectivă în Legea privind sistemul public de asigurări sociale decade, deoarece aceasta se regăseşte deja în Legea cu privire la susţinerea  activităţii de întreprinzător, aprobată în anul curent.