Veniturile din vânzarea serviciilor furnizate de sectorul comunicaţiilor electronice scad
Vizualizari:

Veniturile din vânzarea serviciilor furnizate de sectorul comunicaţiilor electronice scad

În primele trei luni ale anului curent, volumul total al veniturilor provenite din activităţile desfăşurate în sectorul comunicaţiilor electronice (telefonie mobilă şi fixă, internet mobil şi fix, transmisie şi retransmisie a programelor audiovizuale etc.) a scăzut cu 4,8% faţă de primul trimestru al anului trecut. Volumul total al veniturilor a însumat aproape 1,5 miliarde de lei.

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) menţionează într-un comunicat de presă, citat de IPN, că pe piaţa serviciilor de telefonie fixă vânzările au scăzut cu 21,8% şi au totalizat 143,1 milioane de lei. Pe piaţa serviciilor de transmisie şi retransmisie a programelor audiovizuale veniturile au scăzut cu 10,2% şi au însumat 58,9 milioane de lei. Volumul vânzărilor pe piaţa serviciilor de telefonie mobilă s-a micşorat cu 5,4% şi a alcătuit 749,1 milioane de lei.

În aceeaşi perioadă, volumele de vânzări ale serviciilor de acces la internet mobil şi fix au continuat să înregistreze creşteri. Veniturile obţinute din vânzarea serviciilor de acces la internet mobil în bandă largă au crescut cu 20,8% şi au atins cifra de 244,3 milioane de lei, iar vânzările serviciilor de acces la internet fix au sporit cu 5,8% şi au însumat 315,1 milioane de lei. Veniturile din alte activităţi în domeniu s-au diminuat cu 4,6% şi au totalizat 152,3 milioane de lei.
Similare