ECONOMIC

Vânzările vor fi monitorizate printr-un sistem informaţional automatizat

post-img

Vânzările vor fi monitorizate prin intermediul sistemului informaţional automatizat „Monitorizarea electronică a vânzărilor”. Mecanismul urmează să asigure aplicarea instrumentelor electronice în procesele de administrare, monitorizare şi control al vânzărilor în Republica Moldova, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Centrului de Tehnologii Informaţionale în Finanţe.

Săptămâna trecută, Conceptul tehnic al sistemului nominalizat a fost aprobat în şedinţă de Guvern. Directorul interimar al Centrului, Vitalie Coceban, a precizat că Serviciul Fiscal de Stat va fi deţinătorul sistemului MEV, iar CTIF are misiunea de a implementa, administra şi dezvolta ulterior acest sistem. Potrivit lui, proiectul este o provocare majoră, dar faptul că specialiştii Centrului au competenţa necesară şi suficientă experienţă în domeniul IT îl face încrezător că se va reuşi implementarea cu succes a acestui sistem.

Sistemul MEV va fi o resursă informaţională unică pentru recepţionarea online a informaţiilor despre tranzacţiile efectuate de către agenţii economici prin intermediul echipamentelor de casă şi control. Acesta va asigura controlul în regim real de timp asupra autenticităţii datelor şi securităţii transmiterii lor de la ECC pe serverul SFS. De asemenea, va permite eficientizarea proceselor de evidenţă, administrare şi monitorizare a vânzărilor, exercitarea controlului online asupra acestora, asigurarea eliberării bonurilor de casă în format electronic, precum şi efectuarea analizei riscurilor existente.

Vitalie Coceban a declarat, citat într-un comunicat de presă al CTIF, că sistemul va fi implementat pe etape, pentru a nu afecta activitatea agenţilor economici. Maşinile de casă şi control (MCC) incluse în registrul de stat în anii 1998-2012 vor fi treptat înlocuite cu ECC, care vor corespunde cerinţelor tehnice în vigoare. În anul curent, va fi realizat nucleul de bază al sistemului, va fi asigurată conectarea ECC la sistemul informaţional şi lansarea modulului colectarea datelor în regim on line. În anul următor, va fi asigurată conectarea la sistem a ECC reînnoite, iar în perioada următoare va fi finalizată dezvoltarea modulului analiza riscurilor şi prevenirea încălcărilor.

Referindu-se la avantajele MEV, Vitalie Coceban a menţionat că sistemul va oferi consumatorilor posibilitatea de a verifica în regim online veridicitatea şi integritatea bonurilor fiscale primite şi stocate în sistem, inclusiv prin poşta electronică sau prin aplicaţii mobile. Acest fapt va stimula efectuarea plăţilor electronice prin intermediul dispozitivelor mobile care citesc cartelele bancare, dar şi aplicarea de către agenţii economici a echipamentelor mobile de casă şi control.

Totodată, directorul CTIF a afirmat că MEV va permite îmbunătăţirea, în baza datelor privind tranzacţiile agenţilor economici, stocate în sistem, a calităţii analizei preventive efectuate de către funcţionarii SFS, fapt ce va conduce la consolidarea disciplinei fiscale, micşorarea numărului vizitelor de control la agenţii economici, dar şi a numărului cazurilor de evaziune fiscală în sistemul de comerţ.