ECONOMIC

Vama raportează încasări de circa 18 miliarde lei, de la începutul anului curent

post-img

Încasările Serviciului Vamal în primele 10 luni ale acestui an se ridică la 18 miliarde lei, în luna octombrie fiind colectate la bugetul de stat peste 2 miliarde lei, anunţă instituţia într-un comunicat de presă.

Pe parcursul lunii trecute, au fost perfectate 51 008 declaraţii vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 138 893 de traversări. 

Totodată, în perioada vizată au fost constatate 326 de încălcări ale legislaţiei vamale, fiind întocmite 265 procese-verbale cu privire la contravenţie şi aplicate amenzi în sumă de peste 943 mii lei. Cele mai frecvente încălcări se referă la nedeclararea sau declararea neautentică a mărfurilor de larg consum, încălcarea termenelor de tranzit sau de depunere a declaraţiei vamale şi depăşirea termenului de aflare pe teritoriul R. Moldova a autoturismelor introduse şi declarate prin acţiune.