ECONOMIC

Vama a încasat săptămâna trecută peste 450 de milioane de lei

post-img

În prima săptămână a lunii iulie, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 457,7 milioane de lei, cu 66 milioane de lei mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, fiind perfectate 10.885 de declaraţii vamale.

La capitolul combaterea fraudelor vamale, pe parcursul săptămânii trecute, au fost relevate 162 de încălcări ale legislaţiei vamale, dintre care 123 de contravenţii se referă la depăşirea termenului de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a autoturismelor cu numere de înmatriculare străine.

Totodată, au fost întocmite 67 de procese-verbale şi aplicate amenzi în sumă de circa 374 mii de lei.

În perioada de referinţă, fluxul unităţilor de transport a constituit 89.300 de traversări. Cele mai mari valori de trafic au fost semnalate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leuşeni şi Sculeni, cu 17.510 şi, respectiv, 12.155 de traversări.