ECONOMIC

Uniunea Europeană continuă să ofere sprijin pentru dezvoltarea afacerilor din zonele rurale ale Republicii Moldova

Uniunea Europeană continuă să ofere sprijin pentru dezvoltarea afacerilor din zonele rurale ale Republicii Moldova. Proprietarii unei brutării din localitatea Bardar au beneficiat de un grant în valoare de 10 mii de euro cu ajutorul căruia au reuşit să-şi modernizeze afacerea. Acum, plăcintele de la Bardar se vând aproape în toate raioanele iar în curând vor ajunge şi pe rafturile magazinelor din România.

Brutăria din Bardar şi-a început activitatea în urmă cu 20 de ani. Până nu demult, producea doar pâine şi colaci pentru localnici. Datorită grantului oferit de Uniunea Europeană, proprietarii au reuşit să cumpere utilaje noi pentru extinderea afacerii.  

VICTOR NISTORICĂ, administrator brutărie: "Programul este PARE 1+1, adică 50 la 50. 10 mii de euro noi, 10 mii de euro Uniunea Europeană. Aşa  şi s-a întâmplat la început, după care noi am adăugat, am investit şi am crescut numprul de utilaje. Nemijlocit, ciclul de producere, adică malaxorul pentru pregătirea aluatului, laminatorul pentru a da formă, dospitoarele, în care se produce ciclul de dospire a produsului pentru copt şi cuptorul, care în sine ne produce pâinica călduţă". 

Cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, antreprenorul din Bardar a reuşit să-şi extindă afacerea, cât şi gama de produse.  

GHEORGHE LUNGU, reporter TVR MOLDOVA: "Dacă vă doriţi cu adevărat să mâncaţi plăcinte gustoase, la sigur le găsiţi la brutăria din localitatea Bardar. Brutarii de aici pregătesc plăcinte cu 7 tipuri de umplutură". 

DORIN PLATON,  tehnolog, brutăria Bardar: "Partea de aluat este asemănătoare cu cea care o fac părinţii, bunici noştri acasă. Partea de umplutură avem 7 categorii: brânză, varză, cartof, carne, vişină, măr şi bostan. Nu este absolut nimic conservat, produsele sunt aduse proaspete, noi le conservăm şi le punem în plăcintă". 

La brutăria din Bardar sunt 40 de angajaţi din localitate dar şi din satele vecine. Produsele create de ei vor fi exportate şi în România.  

VICTOR NISTORICĂ, administrator brutărie: "În România, plăcinta noastră tradiţională este solicitată preferenţial în zona Moldovei. Am început nişte discuţii şi sper să ne iasă cu câteva hipermarketuri din România, care ar putea să ia plăcintas noastră şi s-o vândă la ei în magazine". 

Brutăria din Bardar a fost modernizată cu ajutorul unui grant în valoare de 10 mii de euro, câştigat în cadrul programului PARE 1 + 1, finanţat din fonduri europene.