ECONOMIC

Un memorandum de intenţie privind reabilitarea drumurilor naţionale a fost semnat între Moldova şi China

post-img

Compania Metallurgical Group Corporation, sub patronajul guvernului chinez, ar putea derula proiecte de reabilitare a drumurilor în Moldova, după efectuarea unui studiu de fezabilitate şi prezentarea documentaţiei de proiect, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei şi Infrastructurii, Metallurgical Corporation are experienţă internaţională, activează în mai bine de 70 de ţări cu o echipă de experţi şi profesionişti de peste 50 de mii de angajaţi.

Viceprim-ministrul Octavian Calmâc, ministru al economiei şi infrastructurii, în cadrul întrevederii cu delegaţia companiei chineze, a menţionat că Guvernul Republicii Moldova, prin elaborarea Strategiei de transport şi logistică pe anii 2013-2022, care cuprinde un Program prioritar de reabilitare a drumurilor publice naţionale, îşi propune dezvoltarea infrastructurii şi oferirea condiţiilor bune de circulaţie şi siguranţă. În acest context, a fost iniţiat parteneriatul între Republica Moldova şi Republica Populară Chineză.

„Este o onoare să lucrăm în parteneriat cu autorităţile din Republica Moldova şi vom conlucra sub motoul nostru: încredere şi siguranţă”, a specificat vicepreşedintele companiei chineze, Gu Yuxiang.

Implementarea proiectelor de reabilitare a drumurilor se va efectua în patru etape. Pentru prima etapă se propune reabilitarea drumurilor cu o lungime de 181,9 km, cu costul total de 159 mln euro. Pentru etapele următoare, porţiunile de drum pentru reabilitare şi costurile vor fi definitivate în şedinţele următoare de lucru.