ECONOMIC

Un antreprenor din România a organizat un atelier de generare a ideilor de afaceri

Afacerile nu ţin cont de vârstă. Importante sunt ideea şi dorinţa de a le implementa. A demonstrat-o şi un elev din Chişinău, care la doar nouă ani şi-a lansat o afacere. Dorinţa de a se dezvolta, l-a adus la atelierul "Ideation Workshop" susţinut de antreprenorul român Alin Claudiu Apostu.

Iliuţă este elev în clasa a treia la un liceu din Chişinău. De câteva luni s-a lansat şi în afaceri. Îşi vinde produsele la şcoală. Le promovează pe Internet dar şi în rândul colegilor. Are deja clienţi fideli şi o politică de preţuri bine gândită. Secretul afacerilor îl află de la tatăl său care este antreprenor.

Tatăl, Igor Borza susţine că educaţia financiară este indispensabilă în zilele noastre şi ar fi bine să fie introdusă şi în programa şcolară.

Totuşi, întotdeauna este loc de mai bine. De aceea au venit împreună la atelierul "Ideation Workshop" antreprenorul român Alin Claudiu Apostu. Un pas important este şi depăşirea barierelor psihologice care frânează lansarea unui start-up.

S-a convins de acest lucru şi Iurie Panfil, expert în energetică şi inventator. Deşi a depăşit vârsta de 60 de ani, continuă să înveţe şi are planuri mari de viitor.

Alin Claudiu Apostu a susţinut peste 60 de evenimente marca "Vreau să fiu Antreprenor". El va fi speaker şi la Startup Weekend Women Chişinău, care se va desfăşura pe 18-20 mai.