ECONOMIC

UE a transferat ieri 14,5 milioane de euro în calitate de suport bugetar. Ministrul Finanţelor: „Ne permite să creştem spaţiul fiscal”

post-img

Uniunea Europeană a transferat ieri 14,5 milioane de euro în calitate de suport bugetar sub formă de grant nerambursabil. Ministrul Finanţelor, Natalia Gavriliţa, spune că acest lucru ne permite să creştem spaţiul fiscal şi este o noutate foarte bună pentru noi.

„Am primit o noutate foarte bună. Domnul Ambasador UE Peter Michalko m-a informat că s-au transferat 14,5 milioane de euro în calitate de suport bugetar sub formă de grant nerambursabil. Astăzi în sfârşit am deblocat asistenţa externă. Aceasta ne permite să creştem spaţiul fiscal şi este o noutate foarte bună pentru noi”, a declarat ministrul Finanţelor la conferinţa de presă dedicată procesului de rectificare a bugetului de stat, precum şi politicilor fiscale prevăzute în Acordul cu Fondul Monetar Internaţional care s-a desfăşurat ieri.
 

Referindu-se la procesul de rectificare a bugetului de stat pentru anul 2019, Natalia Gavriliţa a menţionat că veniturile bugetului public naţional vor constitui 63,5 miliarde de lei, ceea ce înseamnă o majorare cu 0,2% faţă de anul trecut. Ca pondere în Produsul Intern Brut (PIB) veniturile vor constitui astfel 30,7%. Partea majoră a veniturilor se constituie din impozite şi taxe, şi ele se estimează în sumă de 40,6 miliarde de lei, cu o reducere de 66 milioane de lei faţă de cele estimate iniţial. Au crescut însă contribuţiile şi primele de asigurări obligatorii din contul sporirii salariilor şi vor constitui 18,4 miliarde sau 29% din veniturile bugetului public naţional şi vor fi mai mari decât cele planificate cu 1,2 miliarde lei.

„Dacă vorbim despre alte venituri, ele vor constitui 2,6 miliarde lei, cu o reducere de 882 milioane de lei comparativ cu suma prevăzută în bugetul aprobat. Granturile vor creşte, constituind 1,808 miliarde de lei. Granturile pentru suport bugetar vor creşte faţă de estimările iniţiale cu 140 milioane de lei”, a adăugat conducerea Ministerului Finanţelor.

În structura veniturilor bugetului public naţional:

  • Bugetul de stat se prognozează în sumă de 40,633 miliarde de lei cu o diminuare de 1,492 miliarde de lei, sau 3,6 la sută din bugetul aprobat.
  • Bugetul asigurărilor sociale de stat se prognozează în sumă de 21,869 miliarde de lei, cu 137 milioane de lei sau 0,6% mai mult faţă de cel aprobat.
  • Fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală se prognozează în sumă de 7,709 miliarde de lei, cu 383 milioane sau cu 5,2% mai mult decât cel planificat.
  • Veniturile bugetelor locale se prognozează în sumă de 15,910 miliarde de lei, cu 778,3 milioane de lei sau 5,1 la sută mai mult faţă de cel estimat iniţial.

Diminuarea veniturilor bugetului de stat se estimează a fi din contul veniturilor proiectelor finanţate din surse externe – cu 318,3 milioane de lei (pentru că proiectele nu au fost executate precum a fost planificat), din contul încasărilor la impozite şi taxe – cu 307,3 milioane de lei, precum şi din contul altor venituri – cu 1022,4 milioane de lei. Transferurile de la alte bugete se majorează cu 11,7 milioane de lei. Granturile pentru suport bugetar se vor majora cu 140,5 milioane de lei.

Totodată, cheltuielile bugetului public naţional vor constitui 69,458 miliarde de lei, sau cu 287.5 milioane de lei mai mult comprativ cu bugetul aprobat. La nivelul bugetului public naţional, cea mai mare majorare se va înregistra la capitolul cheltuieli de personal, cu 1,019 miliarde de lei mai mult faţă de bugetul aprobat. Această majorare se datorează necesităţii de acoperire a cheltuielilor de personal la nivel local din contul transferurilor de la bugetul de stat ca urmare a implementării Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

Deficitul bugetului public naţional se estimează în sumă de 5 920,3 milioane de lei sau 2,9% din PIB.

Ministrul Finanţelor a vorbit şi despre politicile fiscale incluse în Acordul cu Fondul Monetar Internaţional, menite să mobilizeze resurse adiţionale pentru bugetul anului 2020.