ECONOMIC

Transportatorii cer scumpirea biletelor pentru microbuzele din Chişinău

Administratorii rutelor de microbuze din Chişinău cer majorarea tarifelor de călătorie. Ei spun că au depus un demers, în acest sens, adresat primarului Ion Ceban şi consilierilor locali. Dacă nu vor obţine aprobarea pentru scumpirea biletelor, transportatorii ameninţă cu proteste. Potrivit lor, o călătorie ar trebui să coste 10 lei, sau chiar mai mult. Autorităţile locale susţin, însă, că nu au primit nicio cerere în acest sens.

Demersul prin care se cere ajustarea tarifului la călătoriile urbane ar fi fost depus luni şi ar fi fost semnat de aproape toţi administratorii de rute. Actul include argumentele dar şi solicitarea către autorităţi să intervină cât mai curând. Altfel, administratorii spun că vor fi nevoiţi să scoată de pe trasee tot mai multe microbuze.
 
Transportatorii spun că se aşteaptă ca această majorare să fie facută cu ajutorul subvenţiilor de la primarie şi nu afecteze direct călătorul. Veceslav Găină este administratorul a trei rute din Chişinău. El spune că, doar în ultimii ani, din zecile de microbuze pe care le avea, a mai lăsat pe trasee doar câteva.

Transportatorii spun că, deocamdată, nu au primit nicio reacţie de la autoriţăţile locale. Contactat telefonic, viceprimarul pe domeniul juridic spune că nu ştie de existenţa unui astfel de demers. Luni dimineaţa, la şedinţa serviciilor primăriei, primarul Ion Ceban spunea că de la începutul anului nu a fost înregistrată vreo cerere a transportatorilor locali de majorare a tarifelor.
 
O călătorie cu microbuzul în Chişinău costă trei lei iar acest preţ nu a mai fost modificat din 2006, în ciuda mai multor cereri în acest sens ale transportatorilor.