ECONOMIC

Tofilat, despre scumpirea produselor petroliere: Pe piaţa de carburanţi din R. Moldova de ani de zile există o înţelegere de cartel, iar Consiliul Concurenţei nu intervine

post-img

Preţurile la carburanţi în Republica Moldova se află într-o continuă creştere în ultima perioadă, asta chiar dacă au fost operate modificări la Legea cu privire la piaţa petrolieră. Un factor care duce la scumpirea carburanţilor este lipsa concurenţei pe piaţa internă, dar şi ineficienţa unor instituţii de stat, cum ar fi Consiliul Concurenţei şi Agenţia Naţională de Reglementare în Energie (ANRE). La această concluzie au ajuns Sergiu Tofilat, analist în domeniul energetic, şi Radu Marian, deputat PAS, care au participat la ediţia de astăzi a emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Deputatul Radu Marian spune că era nevoie de modificări în legea precedentă, deoarece era o netransparenţă. Mai mult ca atât, în contextul majorărilor zilnice a preţurilor la carburanţi, parlamentarul spune că mâine, 14 septembrie, la Parlament vor avea loc audieri publice a ANRE pe acest subiect. 

„Problema care era în legea precedentă este că anumite companii, nu ştiu cum se făce că stabileau un preţ maxim de 20 şi 60 (n. red. de lei per litru de combustibil) şi îl menţineau pentru o lună, chiar dacă cotaţiile mergeau jos. Era o netransparenţă. Acum în momentul în care o să scadă cotaţiile va trebui să se răsfrângă imediat şi pentru consumatori. Mâine avem audieri publice cu ANRE anume pe acest subiect. Există probleme mult mai fundamentale în care trebuie să se implice şi Consiliul Concurenţei şi ANRE, care ţin de raportarea cheltuielilor, de înţelegerile de cartel şi aşa mai departe”, a menţionat Radu Marian.

Sergiu tofilat, analist în domeniul energetic, susţine că pe piaţa produselor petroliere din Republica Moldova există o înţelegere de cartel între trei companii mari care importă carburanţi. Mai mult de atât, acesta susţine că companiile mici ar fi „hărţuite” să stabilească la fel preţuri mai mari la carburanţi, în caz contrat sunt ameninţate cu controale de stat cum ar fi FISC sau CNA.

„Pe piaţa de carburanţi din R. Moldova, de ani de zile există o înţelegere de cartel. Sunt trei companii mari care au rafinării în România. Ei importă produsele petroliere ceilalţi mijlocii cumpără de la ei. Această înţelegere de cartel îi constrânge practic pe cei mici să stabilească şi ei aceleaşi preţuri, în caz contrat se trezesc cu controale de la FISC, CNA, Procuratură, deci sunt hărţuiţi. De ce? Pentru că această înţelegere de cartel este protejată la nivel de instituţii de supraveghere, vorbim de Consiliul Concurenţei, care nu intervine, nu sancţionează. Şi la nivel politic, pentru că cineva din conducerea ţării beneficiază de lucrul acesta. Cei mici sunt constrânşi să accepte regulile, dacă nu, practic sunt eliminaţi sau hărţuiţi”, a declarat Sergiu Tofilat în platotul TVR Moldova.

Totodată, Tofilat vine cu propuneri de îmbunătăţire a situaţiei în ceea ce priveşte piaţa petrolieră din Republica Moldova. Acesta spune că este nevoie de a schimba conducerea Consiliului Concurenţei şi de a a crea un soft care să afişeze preţurile tuturor benzinăriilor din ţară, astfel încât şoferii să poată alege mai uşor cel mai convenabil preţ.

„Trebuie să reişim din faptul că RM nu produce nici benzină nici motorină. Înseamnă că noi depindem de evoluţia preţurilor la bursele internaţionale. Noi asistăm la o creştere continuă a preţurilor la toate materiile prime începând cu noiembrie-decembrie 2020. Preţurile s-au ridicat de la 50 la 90%. Ceea ce ţine pe plan interne, avem o problemă. Nu există mecanism mai eficient decât concurenţa, aici, din cauza că nu funcţionează Consiliul Concurenţei, temporar, trebuie să mergem pe mecanismul de plafonare. Statul stabileşte preţurile. Deci, pe terment scurt vorbim de plafonare pentru că altfel nu poţi controla preţurile, pe termen mediu şi lung trebuie făcut ordine la Consiliul Concurenţei, schimbată conducerea, trebuie eliminate barierele de intrare în piaţă, să nu fie licenţa două milioane de lei, să nu fie necesitate de a menţine stocuri şi de elaborat un soft în care în fiecare zi, benzinăriile să afişeze preţurile plafon”, a mai precizat Tofilat.