ECONOMIC

Subiectul privind lucrările de construcţie a gazoductului Ungheni – Chişinău ar putea fi inclus în agenda Comisiei pentru Situaţii Excepţionale

post-img

În contextul stării de urgenţă din Republica Moldova, ministrul Economiei şi Infrastructurii, Serghei Railean, a avut o întrevede cu conducerea „Vestmoldtransgaz”. În cadrul şedinţei s-a discutat despre măsurile privind asigurarea continuă a lucrărilor de construcţie a gazoductului Ungheni – Chişinău şi problemele cu care se confruntă operatorul în procesul de realizare a obligaţiunilor sale investiţionale.

Ministrul Serghei Railean a declarat că va propune acest subiect să fie inclus în agenda Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, întrucât este un proiect important pentru securitatea energetică a Republicii Moldova.

Menţionăm că, proiectul Ungheni – Chişinău presupune construirea unei conducte de transport gaze naturale în lungime de 120 km, trei staţii de predare a gazelor naturale, două în Chişinău şi una în Ungheni, şi dotarea centrului de dispecerizare şi dirijare de la Ghidighici. Reţeaua de transport gaze naturale pe ruta Ungheni – Chişinău reprezintă cea de-a doua etapa a proiectului de interconectare Iaşi – Ungheni – Chişinău.