ECONOMIC

Sfaturi pentru cei care intenţionează să-şi achiziţioneze o locuinţă. Venitul anual al familiei înmulţit cu 4, formula casei pe care ţi-o permiţi

Restricţionarea creditării, creşterea euro, dobânda în creştere dar şi oferta imobiliară considerabil mai mare faţă de 2018 sunt factori care trebuie luaţi în calcul la achiziţia unui apartament în 2019. Un studiu arata că în România aproximativ 2.300 de apartamente au fost scoase la vânzare în ianuarie 2019, în creştere cu 25% faţă de perioada similară a anului trecut. Şi preţurile sunt similare cu cele din decembrie dar mai mari cu aproape 8 procente faţă de ianuarie 2018. Adrian Asoltanie, trainer în educaţie financiară, invitat la Perfect Imperfect, are sfaturi pentru cei care intenţionează să-şi achiziţioneze o casă.

Prima recomandare a specialiştilor este ca cel care doreşte să cumpere o casă să-şi calculeze întâi ce spaţiu îşi permite, astfel încât casa visurilor să nu devină casa coşmarurilor.

Cea mai mare greşeală pe care o fac oamenii atunci când intră într-o banca este întrebarea: „ăsta este salariul meu, care este creditul maxim pe care mi-l puteţi acorsa?“.

Specialiştii recomandă oamenilor să meargă deja la bancă cu suma de care au nevoie, să şie de ce sumă au nevoie.

Formula casei pe care ţi-o permiţi este: venitul anual al familiei înmulţit cu 4 (4 reprezintă venitul familiei în 4 ani).

Ca să nu plăteşti 30 de ani dublu, să nu munceşti o viaţă pentru betoane, gresie şi faianţă, să-ţi poţi permite şi o vacanţă, este foarte important de înţeles câtă casă ne permitem.

În cazul în care mergi pe varianta “cât e maximul” este din start un eşec.

Următoarea greşeală este angajarea şi a unui credit de nevoi personale pentru renovarea şi mobilarea casei.

Sfatul specialistului este „jucaţi-vă de-a casa timp de 12 luni” înainte de-a o cumpăra.Ştiind care este rata casei pe care ne-o permitem, timp de 12 luni, să punem deoparte suma respectivă lunar.

Altă recomadare este mersul la vizionări, la cât mai multe vizionări. Din fiecare vizionare se poate învăţa şi înţelege ceva. Vedeţi 20-30 de caze, recomadă specialiştii.

Alt sfat important este plata în avans, pe cât posibil, a împrumutului, cu reducerea duratei. Inamicul principal fiind timpul, perioada pe care este luat creditul.