ECONOMIC

Segmentul de autostradă Târgu Neamţ – Iaşi, care face parte din autostrada Târgu Mureş – Ungheni, costă 1,2 miliarde de euro

post-img

Segmentul de autostradă Târgu Neamţ – Iaşi, în lungime de 61 km, care face parte din autostrada Târgu Mureş – Ungheni, va costa 1,2 miliarde de euro, va fi realizat în parteneriat public – privat, iar taxele ce vor fi percepute sunt între 6,3 şi 12,6 euro/100km, conform studiului de fundamentare.

Documentul a fost realizat de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, care va urmări dezvoltarea contractului. Proiectul va fi realizat în două etape: 48 de luni pentru proiectare şi construcţie şi 26 de ani pentru exploatarea şi întreţinerea autostrăzii.

Statul va contribui cu cel mult 25% din valoarea proiectului.

Pe autostrada Tărgu Neamţ - Iaşi se vor instala sisteme de taxare la Târgu Neamţ, Paşcani, Târgu Frumos, Iaşi. Taxa de utilizare a autostrăzii va fi percepută pe măsură ce diverse sectoare vor fi finalizate şi vor deveni operaţionale.

Studiul are în vedere posibilitatea ca investitorul privat să primească o primă de succes, de cel mult 80 de milioane de euro, dacă va termina investiţia cu un an mai devreme decât este estimat, şi o primă de disponibilitate care ar atinge maximum 61 de milioane de euro pe an, fără TVA.

Autostrada Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni, din care face parte si tronsonul ce face obiectul studiului de fundamentare, Târgu Neamţ – Iaşi, va străbate judeţele Mureş, Harghita, Neamţ şi Iaşi şi va avea o lungime totală de aproximativ 320 de km. Autostrada face parte din Coridorul V, ce constitue legătura Moldovei cu Transilvania şi Europa, reprezintă parte din conexiunea est - vest a României şi se racordează la sectoarele de autostradă construite deja sau aflate în diverse faze de implementare, relatează Mediafax.