ECONOMIC

România continuă să sprijine R. Moldova. Oferă bani pentru consolidarea democraţiei şi a presei independente

România, prin Ministerul Afacerilor Externe, a oferit 250 de mii de euro pentru a sprijini societatea civilă şi presa independentă din Republica Moldova. Excelenţa Sa, Daniel Ioniţă, ambasadorul României la Chişinău a precizat că ajutorul financiar completează susţinerea oferită şi până acum în vederea menţinerii parcursului european al Republicii Moldova.

Banii guvernului român vor fi oferiţi prin intermediul organizaţiei „European Endowment for Democracy”, pentru promovarea proiectelor destinate consolidării democraţiei şi a presei independente.

Ambasadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniţă: „De ce acum? Pentru că acum am constat şi noi cum au constat şi mulţi alţii ne confruntăm cu o perioadă complicată şi perioada electorală a demonstrat că sunt foarte multe dezinformări, foarte multe farse,  sunt puţine organe de presă care pot să facă faţă acestei campanii masive de dezinformare”.

Excelenţa sa, Daniel Ioniţă, precizează că societatea civilă şi presa trebuie să fie susţinute pentru că doar aşa o societate poate să fie cu adevărat una democratică. Totodată, el a menţionat că Republica Moldova trebuie să-şi continue parcursul european.

Daniel Ioniţă: „Toată această asistenţă acordată cetăţenilor R. Moldova este subsumată dacă vreţi obiectivelor pe care România şi le-a asumat în relaţia cu R. Moldova şi care sunt menţionate în parteneriatul strategic în vederea parcursului european al R. Moldova”.

În ultimii 10 ani, România a acordat Republicii Moldova asistenţă financiară de peste 56 de milioane de euro pentru proiecte în Educaţie, Cultură, în sistemul medical, inclusiv  pentru mass-media.