ECONOMIC

România a atras de pe pieţele externe 1,2 miliarde de dolari şi a realizat, în premieră, o tranzacţie de răscumpărare anticipată a unor obligaţiuni în dolari

post-img

Ministerul Finanţelor Publice de la Bucureşti a realizat pe parcursul acestei săptămâni prima operaţiune de răscumpărare anticipată şi de preschimbare parţială a unei serii de euroobligaţiuni existente în dolari.

Tranzacţia s-a desfăşurat sub forma răscumpărării anticipate şi preschimbării parţiale de titluri de stat în valoare de aproximativ 250 milioane USD, scadente în 2022, cu maturitate rămasă de 4 ani şi cupon de 6.75%. Aceasta a fost însoţită de o nouă emisiune de euroobligaţiuni de 1,2 miliarde USD, cu maturitatea de 30 de ani, şi cupon 5.125%, scrie HotNews.ro

Cererea iniţială a cumulat peste 1,8 miliarde USD, ulterior ajustându-se la aprox. 1,4 miliarde USD corespunzător randamentului acceptat de 5,2%, cu peste 100 ordine de subscriere din partea investitorilor.

Strategia de execuţie a permis reducerea succesivă a costurilor emisiunii noi, pe măsura creşterii ordinelor de subscriere şi a creşterii calităţii investitorilor care au plasat ordinele. Astfel, randamentul indicativ a fost redus de la 5,4% la 5,25% +/-5 puncte de bază,  obţinându-se în final un randament de 5,2%, cu o primă de emisiune sub 9 puncte de bază.

Emisiunea s-a bucurat de un interes ridicat din partea investitorilor fiind suprasubscrisă de peste 1,4 ori.
De asemenea, baza investiţională a tranzacţiei a fost diversificată atât din punct de vedere geografic, cât şi din perspectiva tipurilor de investitori.

"Succesul emisiunii de euroobligaţiuni reflectă percepţia pozitivă a mediilor investiţionale şi a pieţelor financiare asupra evoluţiei României pe termen lung. Suprasubscrierea emisiunii, cât şi diversificarea bazei investiţionale din punct de vedere geografic şi al tipurilor de investitori arată încrederea în dezvoltarea economică a tării noastre în următorii ani. Emisiunea a urmărit strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale care vizează extinderea maturităţii portofoliului de datorie şi implicit reducerea riscului de refinanţare, consolidarea rezervei în valută la dispoziţia trezoreriei statului precum şi minimizarea costurilor pe termen lung aferente împrumuturilor guvernamentale." a declarat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

Distribuţia geografică a fost următoarea: Marea Britanie (51%), SUA (22,2%), Centrul şi Estul Europei (10,2%), Germania/Austria (6,8%), Orientul Mijlociu şi Asia (7,0%). În privinţa tipurilor de investitori, au predominat managerii de fonduri (78,4%), fiind urmaţi de bănci comerciale şi bănci private (13,4%), fonduri de pensii şi societăţi de asigurare (6,1%), bănci centrale (2,1%).

Tranzacţia face parte din planul de finanţare externă aferent anului 2018.

Prin această emisiune România a continuat asigurarea necesarului de finanţare de pe pieţele externe pentru acest an, consolidând totodată rezerva financiară în valută la dispoziţia Trezoreriei Statului. Prin maturitatea aleasă, România a urmărit atingerea obiectivului de optimizare a profilului de rambursare al datoriei publice, prin înlocuirea unei părţi a datoriei care a fost contractată în perioade caracterizate de dobânzi ridicate, cu datorie nouă cu rate de dobândă ancorate în condiţiile de piaţă curente. Emisiunea a fost intermediată de către Unicredit, Citibank, HSBC, JP Morgan şi Deutsche Bank.