ECONOMIC

Republica Moldova va participa, în premieră, la Forumul Economic Mondial de la Davos

post-img

La Forumul Economic Mondial de la Davos, care îşi va desfăşura lucrările în perioada 22-25 ianuarie 2019, Republica Moldova va fi reprezentată de către ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Tudor Ulianovschi. Tematica reuniunii din acest an va fi „Globalizarea 4.0: modelarea arhitecturii globale în era celei de-a patra revoluţii industriale”.

În cadrul Forumului, ministrul Tudor Ulianovschi va avea o serie de întrevederi bilaterale cu oficialităţi ai statelor participante, precum şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, printre care comisarul european pentru comerţ, Cecilia Malmström, directorul general al Oficiului ONU de la Geneva, Michael Møller, secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale, Francis Gurry, ministrul Afacerilor Externe a Poloniei, ministrul Finanţelor a Maltei, diverse companii multinaţionale şi alţi înalţi oficiali din alte state.

Şeful diplomaţiei Republicii Moldova va prezenta poziţia ţării noastre cu privire la nişele de afirmare economică la nivel mondial a statelor în curs de dezvoltare, precum şi va aborda o serie de subiecte cu privire la cooperarea internaţională a Republicii Moldova în domeniul comercial-economic, investiţional şi al diplomaţiei publice. 

Forumul Economic Mondial reprezintă o platformă inedită a dialogului public-privat, unde participă peste 3000 de reprezentanţi ai guvernelor, mediului de afaceri, academic, cultural şi ai societăţii civile din peste 110 state ale lumii. Summit-ul de la Davos este cunoscut totodată prin platforma de interacţiune a celor mai influenţi lideri la nivel mondial, unde statele cu economii dezvoltate trasează principiile şi practicile viitorului lanţ valoric al circuitului economic mondial. Pe parcursul lucrărilor de la Davos sunt prezentate şi dezbătute planuri de acţiuni, strategii şi politici cu privire la securitatea internaţională,  protecţia mediului şi economia globală.