ECONOMIC

Republica Moldova va crea un mediu prietenos pentru investitori

post-img

În cadrul întâlnirii dintre premierul Ion Chicu şi Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Turciei în Republica Moldova, Halil Gürol Sökmensüer, au fost discutate mai multe subiecte care vizează relaţiile sociale, economice şi culturale dintre Republica Moldova şi Turcia, relatează Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.

În contextul discuţiei, ambasadorul Turciei la Chişinău a menţionat intenţia oamenilor de afaceri turci de a investi pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu unele cazuri în care investitorii turci s-au confruntat cu probleme de ordin juridic.

La rândul său, prim-ministrul Ion Chicu i-a comunicat ambasadorului turc intenţia sa de a crea un mediu prietenos pentru investitori.

„Suntem hotărâţi să creăm în Republica Moldova o atmosferă atractivă pentru investitori, caracterizată de siguranţă şi predictibilitate. Sunt sigur că toate proiectele începute de companiile turceşti în Moldova vor fi finalizate cu succes.”

În finalul discuţiei, premierul a mulţumit Excelenţei Sale pentru tot sprijinul şi aportul oferit ţării noastre de statul turc, inclusiv pentru deschiderea, în scurt timp, a unui Consulat General al Turciei la Comrat.