ECONOMIC

Republica Moldova şi Italia vor semna un acord privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor

post-img

Republica Moldova va iniţia negocierile cu Italia pentru a semna Acordul privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor. Comisia politică externă şi integrare europeană a discutat, în şedinţa de astăzi, proiectul documentului şi a aprobat avizul consultativ de iniţiere a negocierilor.

Acordul stabileşte principiile juridice de bază menite să fortifice relaţiile investiţionale. Documentul are drept scop intensificarea relaţiilor economice între cele două ţări, precum şi crearea condiţiilor favorabile pentru investitori. 

Acordul va fi încheiat pentru o perioadă de 10 ani, iar, ulterior, va fi prelungit automat pentru o perioadă suplimentară de 5 ani. Mandatul pentru negocieri va fi încredinţat Ministerului Economiei şi Infrastructurii.