ECONOMIC

Republica Moldova aşteaptă o nouă tranşă de 22 de milioane de dolari din partea FMI la începutul lui 2018

post-img

Directorii executivi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) urmează să avizeze alocarea unei noi tranşe de 22 de milioane de dolari pentru Republica Moldova. O echipă FMI şi autorităţile Republicii Moldova au ajuns la un acord la nivel de experţi asupra politicilor necesare pentru a finaliza evaluarea a doua a Programului cu FMI.

Programul se realizează, în linii mari, în parametrii conveniţi; toate criteriile de performanţă stabilite pentru finele lunii iunie 2017 au fost respectate cu o marjă semnificativă; multe criterii de performanţă structurală au fost îndeplinite, deşi unele din ele cu întârzieri. Acest acord se preconizează a fi aprobat de către conducerea FMI şi Consiliul de Directori Executivi.
 
Şedinţa Consiliului de Directori Executivi este programată pentru sfârşitul lunii decembrie. În urma finalizării evaluării Programului, Republica Moldova va avea acces la 15,7 milioane DST (drepturi speciale de tragere), echiavalentul a 22 de milioane de dolari SUA.
 
Moldova a beneficiat de o perioadă de stabilitate economică şi financiară relativă de la ultima rundă de consultări conform prevederilor articolului IV al Statutului FMI, se spune într-un comunicat FMI.
 
Creşterea economică s-a restabilit în urma crizei şi, conform prognozei, se va tempera în 2017 până la circa 3,5 la sută. Inflaţia, care a atins un nivel maxim de peste 13 la sută în 2015, a înregistrat o descreştere rapidă, însă a depăşit nivelul ţintă pentru septembrie 2017, atingând 7,6 la sută, în mare măsură din cauza şocurilor ce ţin de ofertă.
 
Executarea bugetului a fost bună în 2017, pe fundalul performanţei robuste la venituri. Deşi s-au înregistrat întârzieri la capitolul investiţiilor capitale, cheltuielile sociale prioritare au fost realizate în volumul scontat. Deficitul contului curent a crescut până la nivelul de circa 6 la sută din PIB
în prima jumătate a anului 2017, dar în condiţiile unor intrări semnificative de valută, leul moldovenesc s-a apreciat cu 10,9 la sută (comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent) în raport cu dolarul S.U.A., în timp ce rezervele brute s-au majorat până la 2629 milioane dolari SUA la finele lunii septembrie.
 
Perspectivele pentru Republica Moldova sunt favorabile. Pe termen mediu, prognozăm o creştere economică de circa 4 la sută, fiind afectată negativ de factori demografici.
 
În anii următori, intermedierea financiară eficientă - facilitată de eforturile decisive de curăţare a sectorului financiar - va constitui un factor cheie al creşterii economice pe intern, în timp ce redresarea durabilă a cererii externe din contul principalilor parteneri comerciali va veni în susţinerea creşterii exporturilor. În contextul politicilor bugetare curente, riscul ca Moldova să se confrunte cu probleme în deservirea datoriei rămâne scăzut, iar dinamica generală a datoriei publice are un caracter sustenabil.