ECONOMIC

Reguli noi pentru atragerea fondurilor europene din perioada 2014-2020

post-img

Propunerea Comisiei Europene de revizuire a regulilor în ceea ce priveşte gestionarea fondurilor europene pentru perioada 2014-2020, recent adoptată de Parlamentul European, are ca scop reducerea la jumătate a numărului de reglementări actuale, în paralel cu simplificarea şi clarificarea acestora în vederea aplicării la toate nivelele.

Noi reguli vor avea ca rezultat o mai mare flexibilitate, mai puţine formalităţi, precum şi facilitarea sinergiilor cu Planul Juncker, potrivit Comisiei Europene.

Principalele schimbări ale regulilor, care vor intra în vigoare de la finalul lunii iulie, se referă la: 

  • creşterea oportunităţilor de combinare a Fondului european pentru investiţii strategice (FEIS), pilonul principal al Planului Juncker, cu fondurile politicii de coeziune: nu va mai fi nevoie de cofinanţare naţională, când acestea din urmă vor fi investite într-un proiect cu sprijin FEIS şi va fi posibilă acoperirea primei tranşe de capital de risc;
  • reducerea formalităţilor de îndeplinit de beneficiarii de fonduri: aceştia vor putea obţine mult mai uşor rambursarea cheltuielilor din partea UE.
Astfel, beneficiarii şi autorităţile de management se vor putea concentra mai mult pe rezultatele ce urmează a fi obţinute şi mai puţin pe obţinerea şi verificarea documentelor financiare. 

Principiul "auditului unic" va fi extins, iar Comisia se va putea baza mai mult pe evaluările realizate de partenerii internaţionali şi de statele membre.

Regulile revizuite vor permite statelor membre să finanţeze mai uşor proiecte ce vizează integrarea migranţilor, prin intermediul alocărilor pentru politica de coeziune 2014-2020, precum şi să combată în mod eficient fraudele.

"Simplificarea regulilor referitoare la obţinerea de fonduri europene a fost o prioritate pentru mine încă din prima zi de mandat, atât în ceea ce priveşte perioada actuală de programare, 2014 – 2020, cât şi în ceea ce priveşte politica de coeziune post-2020. Obiectivul nostru prin această propunere este să venim în sprijinul autorităţilor locale şi beneficiarilor de fonduri, în special al IMM-urilor", a declarat comisarul european pentru Politică regională, Corina Creţu.