Serviciul Fiscal de Stat îi atenţionează pe agenţii economici, pentru a evita cazurile de escrocherie din partea unor persoane care se dau drept inspectori fiscali, şi vine cu un set de precizări din Regulamentul cu privire la efectuarea controalelor fiscale.
Potrivit bizlaw.md, controlul fiscal la faţa locului poate fi efectuat numai în temeiul unei decizii scrise a conducerii Serviciului Fiscal de Stat, conform prevederilor din Codul fiscal. Agentul economic este în drept să ceară actul care confirmă această decizie. Respectiv, controalele fiscale se vor efectua numai în temeiul Deciziei privind iniţierea controlului. Decizia privind iniţierea controlului se întocmeşte şi în cadrul iniţierii procesului de constatare a faptei contravenţionale.
Mai mult, începând cu 1 ianuarie 2018, a fost lansat modulul ”Control fiscal – persoane juridice” etapa I din Sistemul Informaţional Automatizat ”Sistem de Management al Cazurilor”, care va permite monitorizarea acţiunilor de control la fiecare etapă de desfăşurare.
Totodată, agenţii economici trebuie să ştie că funcţionarilor fiscali, drept o confirmare a împuternicirilor lor, li se eliberează legitimaţii, al căror model şi mod de eliberare sunt stabilite de SFS. Legitimaţia reprezintă un document oficial ce adevereşte statutul juridic al funcţionarului fiscal şi confirmă împuternicirile acestuia în exercitarea atribuţiilor.
Astfel, la iniţierea controlului fiscal la faţa locului sau la iniţierea procesului de constatare a faptei contravenţionale, funcţionarul este obligat să prezinte contribuabilului Decizia de iniţiere a controlului şi legitimaţia de serviciu.
O excepţie reprezintă efectuarea cumpărăturii de control, exprimată în crearea artificială de către funcţionarul fiscal a situaţiei de procurare a bunurilor materiale, de efectuare a comenzii de executare a lucrărilor sau de prestare a serviciilor fără scopul de a le achiziţiona (consuma) sau de a le comercializa. După efectuarea acesteia, contribuabilul este informat despre aplicarea procedurii corespunzătoare art. 224 din Codul fiscal, iar funcţionarul fiscal este obligat să prezinte contribuabilului Decizia de iniţiere a controlului şi legitimaţia de serviciu. După constatarea cauzei, bunurile materiale se restituie contribuabilului, iar mijloacele băneşti – respectiv funcţionarului împuternicit.
La finalizarea controlului fiscal la faţa locului, inspectorul fiscal întocmeşte un act de control fiscal în conformitate cu prevederile art. 216 alin. (5) din Codul fiscal. În actul de control fiscal se consemnează rezultatele controlului, specificându-se încălcările depistate. Acest act este semnat de ambele părţi participante la control, iar un exemplar este prezentat agentului economic supus verificării.
În cadrul procesul de constatare a faptei contravenţionale, la depistarea faptei contravenţionale se întocmeşte procesul-verbal cu privire la contravenţie.