ECONOMIC

R. Moldova solicită SUA să extindă lista produselor ce pot fi importate fără taxe

post-img

Republica Moldova a solicitat Statelor Unite ale Americii extinderea listei produselor ce cad sub incidenţa Sistemului Generalizat de Preferinţe, care presupune importuri în SUA fără taxe. Solicitarea a fost făcută la Washington, unde în aceste zile are loc cea de-a III-a reuniune a Comitetului mixt moldo-american de cooperare comercial-economică.

Solicitarea R. Moldova a fost făcută reieşind din potenţialul de export şi posibilităţile de întrunire a cererii pieţei americane.

În cadrul reuniunii a fost pus accent pe cooperarea în domeniul agricol şi dezvoltarea oportunităţilor de export în acest domeniu. Printre proiectele de cooperare dintre Moldova şi SUA au fost enumerate cele în domeniul procesării produselor, mediu şi ecologie, irigare, medicina veterinară şi nu în ultimul rând cooperarea bilaterală în sectorul vitivinicol.

În cadrul reuniunii, oficialii din Republica Moldova discută cu reprezentanţi ai Guvernului Statelor Unite ale Americii despre progresele înregistrate în domeniile strategice pentru ţara noastră, precum dezvoltarea mediului de afaceri, agrindustrial, IT, proprietăţii intelectuale, achiziţiilor publice.

Totodată, în contextul reuniunii Comitetului va fi stabilit Consiliul de afaceri Statele Unite ale Americii – Republica Moldova şi organizată prima şedinţă a acestuia.

Republica Moldova şi-a exprimat încrederea şi dorinţa de a menţine un dialog continuu cu partenerii şi aliaţii strategici, printre care se regăsesc Statele Unite ale Americii.