ECONOMIC

Producătorii de pomuşoare din Republica Moldova caută noi pieţe de export pentru sezonul 2022

Producătorii de pomuşoare din Republica Moldova caută noi pieţe de export pentru sezonul 2022. Dacă anul trecut, au exportat peste 85% din recoltă pe piaţa din Rusia, anul acesta fermierii speră că zmeura şi căpşunele moldoveneşti vor ajunge pe rafturile din Uniunea Europeană.

În ultimii ani, Republica Moldova a ocupat locul II la exportul pomuşoarelor pe piaţa Federaţiei Ruse. Anual, erau exportate peste 10 mii tone de căpşuni, iar timpul limită de livrare a produselor trebuia să nu depăşească 3-4 zile. În condiţiile războiului ruso-ucrainean, exportatorii sunt nevoiţi să se orienteze spre noi pieţe.

DUMITRU DUDICA, consultant naţional în producerea şi congelarea pomuşoarelor: „Găsirea noilor pieţe de desfacere cum este piaţa română unde sunt şanse mari de export a acestei prodiucţii pe piaţa locală, chiar dacă acolo domină alte ţări cum ar fi: Turcia, Olanda, Spania, dar eu cred că este un loc şi pentru noi. Acum avem şanse mari şi legături strânse cu partenerii români pe alte produse cum sunt fructele moldoveneşti şi cred că şi pomuşoarele îşi vor găsi locul pe piaţa respectivă.”

 ZINAIDA PLĂMĂDEALĂ, agricultor: „Nu ştim în care direcţie să o luăm pentru că  nu avem nişte contracte stabilite cu partenerii noştri. Piaţa noastră tradiţională era CSI, în mare parte Federeaţia Rusă. De aceea acum este foarte complicat să facem anumite previziuni. Partenerii noştri stau la foarte mari dubii. Nu ştiu cum vor ajunge marfa, dacă va ajunge.”

Alţi producători au găsit din timp alternative pentru export.

OXANA  SIRGHI, producător fructe concelate: „Anul asta am încărcat şi exportat pentru prima dată şi în Israel, am exportat şi în Canada. La noi comparativ cu alte ţări fiind că pământul este mai fertil şi producţia este cu mult mai bună. Cu o concentraţie de zahăr mult mai puternic.”

Dacă vor să exporte în Uniunea Eruropeană fermierii trebuie să se adapteze şi să respecte cerinţele pieţei Uniunii Europene.

ANETA GANENCO, preşedinta Asociaţiei obşteşti "Pomuşoarele Moldovei": „ Uniunea Europeană cere alte certificări de calitate, acelea care la noi nu sunt, sau sunt dar costul lor este foarte mare. Mai degrabă sau mai tărziu noi toţi vom trece la aceste certificate deoarece certificatul Global Gap este cu mult mai amplu. Vă arată săsnătatea fructului, personalului care lucrează în această pălantaţie.”

Reprezentanţii Ministerului Agriculturii afirmă că doar prin asociere, producătorii de pomuşoare vor putea fi competitivi şi vor ajunge pe  pieţele dorite. Ministerul depune eforturi pentru a facilita exporturile, atât spre pieţele Uniunii Europene şi CSI, cât şi ale Orientului Mijlociu.

VEACESLAV GRIGORIŢĂ, şef Direcţia Politici în sectorul vegetal: „Statul promovează asocierea producătorilor. Acesta este un lucru foarte important. Atunci când noi ne asociem atunci noi facem loturi omogene, atunci avem alt potential la export, atunci avem toate şansele ca să căpătăm un contract de lungă durată şi stabil.”

Până acum, principalele pieţe de export a pomuşoarelor au fost ţările CSI, în proporţie de 85%.