ECONOMIC

Primarul interimar Silvia Radu a fost împuternicită să negocieze finanţarea proiectului de eficienţă energetică

post-img

Consiliul Municipal Chişinău a împuternicit-o pe Silvia Radu, primar intermar al capitalei, să negocieze unele aspecte ale contractului de împrumut BERD/BEI pentru implementarea proiectului de eficienţă energetică şi izolarea termică a instituţiilor publice şi a blocurilor din municipiul Chişinău.

Potrivit IPN, urmează să fie negociate termenul de realizare a contractului, comisionul unic de vărsământ, taxa de angajament, procentul de rambursare anticipată şi procentul de rambursare pentru întârzierea de plăţi. 

Se prevede că municipalitatea va restitui împrumuturile în 17 tranşe semestriale după trei ani de la semnarea contractelor, cu rata dobânzii anuală egală cu cinci puncte procentuale, plus rata EURIBOR pentru şase luni.

Începând cu ianuarie 2018, vor fi organizate achiziţiile publice şi vor fi selectate primele clădiri care vor beneficia de termoizolare. Prioritate vor avea clădirile care găzduiesc grădiniţe, şcoli sau spitale.

Proiectul „Eficienţa energetică şi izolarea termică a clădirilor publice, dar şi a blocurilor din sectorul rezidenţial din municipiul Chişinău” are un buget 25 de milioane de euro. 20 de milioane de euro constituie împrumutul oferit de BERD şi BEI, iar 5 milioane de euro este partea de grant.